Cel mai nou brand care vrea să rivalizeze cu Tesla: vezi despre ce e vorba
Vești importante din China în această săptămână. Compania Geely a anunțat că cel mai nou brand al său, Zeekr, a strâns peste 500 de milioane de dolari prin prima sa finanțare externă.
Conform unui comunicat dat de către chinezi, aceștia au reușit să atragă nume importante din mai multe domenii. Intel Capital, subsidiară a gigantului Intel, producătorul de baterii CATL sau compania de divertisment Bilibili se numără printre investitori. De asemenea, cu o pondere mai mică vor participa și cei de la Cathay Fortune Corporation, companie minieră dar și firma Boyu Capital, care a semnat separat și parteneriate de investiții pe termen lung.
Pe scurt, investitorii ar urma să dețină împreună 5,6% din acțiunile mărcii Zeekr, evaluând producătorul chinez de mașini electrice la aproximativ 9 miliarde de dolari. În prezent, compania nu are un plan clar pentru oferta sa publică inițială.
Ce este Zeekr
Zhejiang Geely Holding Group, deținătorul Volvo împreună cu subsidiara sa Geely Automobile au lansat brandul Zeekr în martie anul curent. Principalul motiv a fost acela de a ataca segmentul de piața al mașinilor electrice. Împreună cele două companii au investit împreună aproximativ 300 de milioane de dolari.
Zeekr, cel mai nou concurent Tesla, este ansamblat în orașul Ningbo din China. Primul model al acestei noi mărci, Zeelr 001, este în faza de producție urmând ca livrarea să înceapă până la finalul anului. Planul companiei este ca până în 2025 să ajungă să vândă 650.000 de mașini pe an.
Cel mai nou brand chinez se adresează în primul rând publicului tânăr și trendului actual.
Ca și alți constructori de automobile și aceștia caută să securizeze cât mai multe microcipuri, componente indispensabile construcției de automobile, pentru a crește capacitate de producție la maxim.De altfel, compania a comunicat faptul că a fost atins pragul sold-out pentru anul în curs.
Acesta nu este primul brand 100 electric al companiei chineze, în portofoliu mai există și compania Geometry dar și brandul premium Polestar.