07 oct. 2021 | 16:25

Cel mai mare avion din lume urmează să aterizeze pe Otopeni: Antonov An-225

ACTUALITATE
Cel mai mare avion din lume urmează să aterizeze pe Otopeni: Antonov An-225

Cei care se află zilele acestea în apropiere de Otopeni au ocazia să vadă pe viu cel mai mare avion din lume, Antonov An-225.

Acesta urmează să aterizeze în capitala României. Compania ucraineană Antonov ar fi solicitat Companiei Naționale Aeroporturi București permisiunea de a zbura spre aeroportul Henri Coandă cu unicul Antonov AN-225 Mriya construit, potrivit Boardingpass.ro.

Motivul vizitei și ce marfă vă transporta avionul sunt alte două aspecte necunoscute.

Cea mai mare aeronava din istorie

Antonov AN-225 Mriya este cel mai mare avion din lume. Este propulsat de șase motoare, iar primul zbor al său a avut loc la 21 decembrie 1988. La ora actuală se află în serviciul comercial un singur avion de acest tip, înmatriculat UR-82060, și este disponibil pentru transporturi comerciale de gabarit depășit, de până la 250 tone. Un al doilea avion AN-225 a fost parțial construit la sfârșitul anilor ’80, însă nu a fost finalizat din motive financiare.

La capitolul caracteristici tehnice, avionul are o lungime de 84 de metri, înălțime de 18.1 metri, iar anvergura aripilor este de 88.4 de metri.

Pentru a pilota acest avion, echipajul este format din șase membri. AN-225 poate transporta o încărcătură de până la 250 de tone, și poate decola cu o masă totală de 600 de tone, din care 300 de tone poate fi masa maximă pentru combustibil. Cu 300 de tone de combustibil dar fără încărcătură acest avion poate zbura fără oprire 15.400 de kilometri.

Autonomia sa scade la mai bine de jumătate, mai exact la 7000 de kilometri, când transportă o încărcătură de 150 de tone, și la 4.500 de kilometri când transportă o încărcătură de 200 de tone. Unicul AN-225, operat de producătorul de avioane Antonov, nu zboară regulat.

În decursul ultimilor ani a efectuat doar câteva zeci de zboruri, iar prezența sa pe un aeroport românesc reprezintă o premieră pentru țara noastră și o foarte rară oportunitate de a admira acest avion îndeaproape.