Cea mai scumpă cameră foto ar putea fi acest prototip de la designerul Apple, Jony Ive
În cazul în care banii nu sunt o problemă și ți-ai dorit întotdeauna o cameră un design similar cu cel al produselor Apple, acum vei avea posibilitatea unei astfel de achiziții.
Deși Jony Ive este sinonim cu Apple și e responsabil pentru aspectul majorității gadgeturilor din ultimele decenii lansate de gigantul din Cupertino, designerul a creat și alte produse în acest timp. Dincolo de Mac-uri și iPhone-uri, a creat, de exemplu, camere foto în ediție limitată.
De exemplu, camera din imaginea de mai sus este un prototip de Leica realizat de Jony Ive și nu pare să fie deloc departe de filozofia de design pe care ai asocia-o cu dispozitivele ieșite din Cupertino. Aceasta este o Leica M creată în colaborare cu designerul Marc Newson.
În varianta originală, finală, s-a vândut la o licitație în 2013 pentru 1,8 milioane de dolari. Acum, discutăm de un prototip perfect funcțional al respectivului dispozitiv care va putea fi achiziționat la licitație în luna iunie a acestui an, conform datelor obținute de The Verge.
Licitația va începe de la 100.000 de euro și, conform primelor estimări, ar trebui să se vândă la aproximativ 200.000 – 250.000 de euro, deși sunt șanse să sară la prețuri semnificativ mai mari decât acestea.
În versiunea inițială, această iterație de Leica M a fost creată de Ive cu Newson pentru fundația caritabilă Product (RED), fondată de Bono de la U2. Aparent, la acea vreme, în 2012 – 2013, până la exemplarul care s-a vândut la licitație, au fost realizate alte 561 de unități cu 1000 de piese prototip.
Conform datelor furnizate de casa de licitații Leitz, modelul care ajunge acum la vânzare a marcat ”stadiul final de dezvoltare, când camera a luat forma finală”. În privința stării, camera este prezentată ca fiind B+ și se ascunde într-un corp de aluminiu cu o lentilă Apo-Summicron 2/50 mm ASPH.
În ceea ce-l privește pe Jony Ive, el a părăsit compania Apple pentru a-și crea propria companie de design LoveFrom în 2019. În continuare are gigantul din Cupertino pe lista de clienți, dar mai lucrează acum și pentru AirBnb și nu numai.