16 aug. 2021 | 16:35

Cea mai nouă actualizare de la Facebook: cum îți afectează confidențialitatea mesajelor

ACTUALITATE
Cea mai nouă actualizare de la Facebook: cum îți afectează confidențialitatea mesajelor

Facebook lansează o serie de funcții pentru utilizatorii Messenger care activează criptarea end-to-end (E2EE). Acum poți apela contactele Messenger folosind voce sau video cu E2EE activat, la fel ca în WhatsApp.

Nimeni altcineva decât persoana cu care vorbești nu poate vedea sau asculta chaturile sau apelurile tale, conform Facebook. Astfel, poți adăuga încă un “strat” suplimentar de protecție conversațiilor tale vocale și video pe Messenger. Cu toate acestea, compania tehnologică spune că poți raporta în continuare mesaje dacă este necesar.

Există și actualizări pentru mesajele care dispar. Vei vedea o opțiune pentru ele atunci când atingi fotografia de profil într-un chat, precum și în câmpul de compunere al mesajului. De asemenea, acum poți activa mesajele care dispar pentru toată lumea dintr-un chat, nu doar pentru tine. În plus, vei avea mai mult control în ceea ce privește timpul în care sunt vizualizate mesajele și când acestea dispar – între cinci secunde și 24 de ore.

Mai mult, Facebook are și alte funcții E2EE în lucru. Planifică să înceapă teste publice de chaturi și apeluri de grup E2EE în Messenger în următoarele săptămâni. Compania va începe, de asemenea, un test limitat E2EE pentru mesaje directe Instagram.

Dacă ai cont pe Facebook, ai mare grijă la mesajele de pe Messenger: pe ce să nu dai click, conform autorităților

În ultimele săptămâni, ai primit probabil un mesaj pe Messenger de forma ”Ești tu aici?” urmat de un link. Dacă l-ai accesat, ți-ai pus securitatea contului de Facebook în pericol și, din păcate, a tuturor prietenilor tăi de pe Facebook.

CERT-RO este Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică de pe teritoriul României și tocmai a publicat un avertisment important. Acesta vizează toți utilizatorii de Facebook, iar având în vedere că există 2,5 miliarde de conturi pe întreaga planetă, nu suntem puțini nici în România.

Este foarte probabil să fi primit mesaje pe Messenger în ultima perioada cu un rând de text în limba română urmat de un link. ”Seamănă cu tine”, ”Apari în acest video” și alte variații pe aceeași temă. Este incredibil de important să nu accesezi acele linkuri, deși vin de la persoane pe care le cunoști, le ai în agendă.