Cea mai lungă călătorie cu trenul, confirmată: e uimitor unde ajungi în 21 de zile, după 18.755 de kilometri
Cea mai lungă rută feroviară continuă din lume a fost confirmată în urmă cu câteva zile ca fiind de 18.755 de kilometri, iar traseul este unul care te plimbă printr-o serie de capitale și câteva continente. În mod previzibil, ocolește România.
În Laos, tocmai a fost inaugurată o nouă linie de tren. Aceasta nu ar fi fost atât de specială dacă nu ducea la conectarea altor două rute și, implicit, la crearea celui mai mare traseu feroviar, un total de 18.755 de kilometri. Începe din Lagos, o localitate din sudul Portugaliei și ajunge până în Singapore. Printre stații, se numără Paris, Moscova și Beijing. Dacă vrei să mergi dintr-un capăt în altul, ai nevoie de aproximativ 21 de zile.
Cel mai lung traseu feroviar din lume
Este important de reținut că nu există un singur tren care merge dintr-un capăt în altul, ci sunt necesare câteva schimbări. Important este că, la bază, vorbim de un singur traseu. Cobori într-o gară, urci în alt tren, dar nu părăsești gara, iar lucrurile se mișcă destul de repede.
Ruta a fost calculată de un grup de pasionați din domeniu pe Reddit cu ajutorul expertului feroviar Mark Smith din spatele site-ul Seat61.com, conform Euronews. Până la introducerea noii căi ferate, vechiul traseu record avea doar 16.898 de kilometri și se încheia în Vietnam. Dacă vroiai totuși să ajungi în Singapore, puteai lua un autobuz din Saigon, prin Cambodgia, până în Bangkok.
Prelungirea acelui traseu a fost posibilă din prima jumătate a acestei luni. Este vorba de o linie feroviară de mare viteză care funcționează ca o legătură între Kunming din China de Vientiane, capitala Laos. Dacă te încumeți la această aventură, vei vedea nu mai puțin de 13 țări diferite. Timpul necesar a fost calculat de Smith, un pasionat al călătoriilor foarte lungi cu trenul. Tot el are un site cu recomandări pentru astfel de aventuri. Prețul biletelor pentru întreaga călătorie este de aproximativ 1200 de euro, cu condiția să nu mai existe atât de multe restricții din cauza Covid.