Cea mai bună veste pentru utilizatorii de telefoane Samsung: anunțul de care ar trebui să afli acum
Samsung a luat o pagină din manualul Apple și s-a gândit să facă viața mai ușoară celor care au decis să facă investiții în terminalele companiei sud-coreene.
Inițial, a fost vorba de o favoare adresată doar celor care își cumpără cele mai scumpe telefoane Samsung. În luna august a anului trecut, Samsung a promis că, din acel moment, va oferi trei ani de actualizări de Android pentru cele mai noi smartphone-uri. Inițial, era vorba de doar doi ani.
Detaliile de la acea vreme nu au fost foarte clare, dar ai fost tentat să crezi că îți cumperi un Galaxy Note 20 sau Galaxy S și ai parte de trei versiuni majore de Android pe durata de viață a gadgetului. Acea veste bună nu se aplica și în cazul celor care utilizează un Galaxy A, de exemplu. Acelea rămân la doi ani de actualizări din momentul lansării. Dintr-un punct de vedere, gestul reprezenta o aliniere la politica Google referitoare la terminalele Pixel, care au parte de trei ani de actualizări. De partea cealaltă a baricadei, Apple îți permite să rulezi cea mai recentă versiune iOS chiar și pe iPhone 7, lansat în 2016, acum cinci an.
În orice caz, din august 2020 și până acum s-au mai schimbat câteva lucruri în curtea Samsung, iar compania a anunțat pe blogul oficial că va oferi ”cel puțin” patru ani de actualizări de securitate pentru telefoanele și tabletele cu Android din portofoliu, după momentul lansării. Până la această oră, actualizările de securitate erau promise pentru doar doi ani de la lansare.
În teorie, făceau excepție de la regula de doi ani câteva terminale de top, precum Galaxy S care mai primeau câteva actualizări și în cel de-al treilea an. Acum, însă, politica cu patru ani se pare că se aplică tuturor dispozitivelor lansate din 2019 și până în prezent, inclusiv cele mai ieftine, precum Galaxy A10e, de exemplu.