Ce se întâmplă, de fapt, cu cei care nu se vaccinează. Anunțul doctorului Virgil Musta pentru toți românii
A doua etapă de vaccinare a început. Mai cu probleme, cu rezolvări, românii care sunt eligibili pentru această etapă au început să fie programați pentru prima doză. În ciuda faptului că mulți români susțineau că nu vor să se vaccineze, în momentul de față majoritatea, pe alocuri chiar toate locurile, sunt ocupate. Ce înseamnă să nu te vaccinezi, dacă alegi să faci asta, a explicat medicul Virgil Musta.
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a primit şi cea de-a doua doză de vaccin și a ținut să explice care sunt avantajele şi care sunt dezavantajele vaccinării împotriva COVID-19.
„Am aşteptat cu mare nerăbdare să apară cât mai repede un vaccin aprobat de toate instituţiile abilitate, pentru că eu am simţit din plin ce înseamnă această pandemie şi ştiu că doar un vaccin poate face ca lucrurile să nu continue ca şi până acum pentru noi toţi. Cu toate acestea, înainte de a decide dacă să mă vaccinez sau nu, am pus şi eu în balanţă avantajale vaccinării, riscurile vaccinării, precum şi riscurile la care mă expun dacă nu mă vaccinez”, a scris Musta pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui Virgil Musta, riscul refuzului de a face vaccinul este de a face boala sub o formă medie sau critică
Așadar, „dacă nu mă vaccinez: mai devreme sau mai tarziu voi face boala. Riscul de a face o formă medie sau severă de boala este de peste 20%, riscul de a face o formă critică cu necesar de terpie intensivă este între 5-10%, iar riscul de a deceda este de 4-5%”, spune doctorul.
În plus, peste 50% dintre cei care fac boala în formă medie şi severă rămân cu sechele pulmonare, cardiace, neurologice sau altele boli, care vor crea probleme toată viaţa. “Am văzut simptome post-covid persistente, precum astenie marcată, oboseală, subfebrilităţi, transpiraţii intense, furnicături, insomnii, diferite dureri, mai ales de cap şi chiar la o serie de persoane care au facut forme uşoare de boală, simptome care te pot chinui în continuare”, a adăugat Musta.
Astfel dacă faci vaccinul, scrie Virgil Musta, fie boala poate fi făcută sub o formă uşoară, fie nu va fi făcută deloc. Riscul de a face o formă severă sau mortală este redus la zero, la fel şi riscul de a rămâne cu sechele.
De asemenea, Musta a prezentat şi lista de posibile reacţii adverse, după administrarea vaccinului împotriva COVID-19, reacţii care se regăsesc şi în prospectul vaccinului Pfizer.
Un alt avantaj este că cel care face vaccinul va putea călători liber în întreaga lume, spune Virgil Musta
„Pentru mine decizia de a mă vaccina a devenit foarte clară, pentru că am decis că nu se compară riscul de a face o boală severă şi a rămane cu sechele cu riscul de a face o reacţie uşoară şi trecătoare. Când vă evaluaţi riscul vaccinării, evident că trebuie să luaţi în considerare şi eventualele boli cronice pe care le aveţi. Alergiile multiple şi mai ales prezenţa în istoric a unui şoc alergic sau bolile autoimune severe, în forme active pot reprezenta contraindicaţii de vaccinare, deci un risc pentru vaccinare. Vă recomand să vă consultaţi cu medicul specialist care vă monitorizează şi vă tratează, indiferent de afecţiunea pe care o aveţi, pentru a lua decizia corectă”, a continuat medicul.
Medicul spune, de asemenea, că persoanele cu vârsta peste 65 de ani și cele cu boli cronice trebuie neapărat să se vaccineze. ”Pentru marea majoritate a bolilor cronice există recomadare de vaccinare, pentru că tocmai aceste boli reprezintă principalii factori care pot contribui la o formă gravă a boli în cazul în care contactaţi virusul SARS-CoV-2! Diabetul zaharat, obezitatea, bolile cardiovasculare, bolile pulmonare cronice avansate, neoplaziile, insuficienţa renală cronică, cirozele hepatice indiferent de cauze (dar şi alte boli cronice ne-enumerate aici) reprezintă factori de risc în evolutia severă a infecţiei SARS CoV-2”, explică doctorul.
Persoanele cu vârsta peste 65 de ani și cele cu boli cronice trebuie să se vaccineze
De asemenea, vârsta de peste 65 de ani reprezintă factor de risc, deci reprezintă recomandare pentru vaccinare. “Să nu uităm că aproape toate persoanele au fost vaccinate la viaţa lor, chiar dacă vorbim de vaccinuri dezvoltate cu zeci de ani în urmă, iar efectele adverse au fost minime, pe când beneficiile au fost evidente: au fost eradicate o mulţime de boli din cauza cărora înainte se murea pe capete”, mai scrie Musta.
În final, medicul Virgil Musta spune că ”între timp, noile cunoştinte şi tehnologii au creat premizele obţinerii unor vaccinuri mult mai eficiente şi mai sigure”, astfel că este important ca oamenii să se informeze corect şi să ia cea mai bună decizie, pentru că de asta depend sănătatea lor şi a celor din jur.