Schimbare de proporții în sistemul de pensii: adeverința de care trebuie să știe toți românii
Ar fi cazul să trecem și noi de era dosarului cu șină. Astfel, serviciul E-adeverință este adus pe piața din România. Prin accesarea acestui serviciu, companiile îşi pot digitaliza arhivele istorice în vederea emiterii a adeverinţelor de tip sporuri şi venituri pentru dosarele de pensie.
Acest tip de serviciu este adus în țara noastră de către Empresa de Arquivo de Documentação SA (EAD), companie portugheză din domeniul arhivării digitale.
Potrivit estimărilor din piaţă, 3% dintre cei aproximativ cinci milioane de pensionari din România au solicitat adeverinţe pentru recalcularea pensiilor din 2018 până în prezent. Asta înseamnă aproape 150.000 de cereri, concentrate în perioadele imediat următoare modificărilor legislaţiei privind pensiile.
„O companie din zona de producție care avea bonusuri pentru condiții de muncă grea, cu câteva mii de angajați în anii ’85 – ’90, primește probabil între 60-120 de cereri de certificate anual. Aici venim în ajutor, prin serviciul E-Adeverința. Companiile vor simplifica toate procedurile, vor economisi resurse umane semnificative și vor reduce costurile pe termen lung. Prin accesarea serviciului EAD, arhivele fizice vor fi transformate în electronice, iar toate datele necesare pentru eliberarea certificatelor de venit pot fi accesate imediat“, explică Liviu Zamfir, Director Operațional Șef al EAD România și unul dintre experții români în gestionarea arhivelor.
Companiile cu istorie mai veche de anii 2000, din industrii precum cea minieră, siderurgică, auto şi nu numai, trebuie să îşi mobilizeze mai mulţi angajaţi pentru a procesa un număr de maximum zece cereri într-o lună.
Cum funcționează serviciul E-adeverință
Serviciul E-adeverinţă oferit de EAD simplifică procedurile şi centralizează toate datele necesare, prin scanarea statelor de plată sau a fişelor de retribuţie, extragerea informaţiilor necesare din ele pentru fiecare angajat şi generarea unei baze de date, conform Adevărul. Prin accesarea serviciului E-adeverinţa, după procesarea arhivelor fizice, datele vor fi disponibile în platforma RWS (Read, Write & Share), iar adeverinţele de tip sporuri şi venituri se vor genera cu un singur click.
E-adeverinţa este un serviciu similar cu cele oferite de EAD în Portugalia de mai bine de zece ani. EAD va începe să implementeze serviciul E-Adeverinţa pentru o companie care activează în domeniul alimentaţiei publice şi care a avut o medie de peste două mii de angajaţi anual pe parcursul celor 50 de ani de funcţionare. Proiectul se va derula pe parcusul a șapte luni şi presupune scanarea a peste 200.000 de fluturaşi de salariu şi extragerea a peste cinci milioane de indecşi.