Cât te costă să trăiești decent în România: suma este mult mai mare decât câștigă majoritatea românilor
În timp ce un număr important de români se chinuie să trăiască din salariul minim sau o pensie semnificativ mai mică decât acea valoare infimă, un nou raport atrage atenția asupra sumei de care ai nevoie pentru un trai decent.
”Lunar, un român are nevoie în medie de 2.818 lei net pentru un trai decent. Salariul minim este aproape jumătate din acea valoare”, au atras atenția sindicaliștii Cartel Alfa. În opinia lor, salariul minim ar trebui calculat în funcție de coșul minim de consum lunar sau, în cel mai rău caz, să nu mai fie o discrepanță atât de mare între cele două valori.
”Salariul minim trebuie calculat în funcţie de coşul minim de consum lunar! (…) Indiferent de lege, guvernanţii nu ţin cont de bunăstarea omului de rând şi aruncă nişte cifre doar ca să ne mai ofere un leu în plus. Anul acesta, salariul minim pe economie a crescut în România cu aproximativ 3%. Am ajuns la 2.300 RON brut, suma care este foarte departe de coşul minim pentru un trai decent”, au transmis, luni, sindicaliştii Cartel Alba.
Cine calculează costul traiului decent din România
Conform analizei din spatele acestui comunicat, în 2020, ”Friedrich-Ebert-Stiftung Romania a estimat valoarea coşului pe lună la 7.278 RON NET pentru o familie alcătuită din 2 membri şi 2 copii, la 6.194 RON NET pentru doi adulţi şi un copil, sau la 2.818 RON NET pentru un adult”.
Punctual, în fiecare lună, ”un român are nevoie în medie de 2.818 RON NET pentru un trai decent. Salariul minim este aproape jumătate din acea valoare, chiar dacă legea spune că ar trebui să se ţină cont în mod principal de acesta. Totuşi, Guvernul nu ţine cont. Premierul Cîţu ne anunţă că avem creştere economică, dar de salariul minim extraordinar de mic nu mai zice nimic”, au mai transmis sindicaliştii.
Oficialii Cartel Alfa militează pentru salarii menite să asigure un trai decent. ”Nu este prima dată când ieşim în stradă indignaţi pe politica guvernamentală de sărăcire a omului de rând. Nu este prima şi nici ultima dată! Vrem salariul minim pentru un trai decent! Vrem deblocarea negocierilor colective! Vrem dialog social”, au mai transmis sindicaliştii în spațiul online.