16 aug. 2021 | 08:00

Casele de marcat fără casieri preconizează dispariția acestei meserii: cât de aproape suntem de acel viitor

ACTUALITATE
Casele de marcat fără casieri preconizează dispariția acestei meserii: cât de aproape suntem de acel viitor

În România, începe să fie imposibil să găsești un supermarket fără o casă de self-checkout. Indiferent dacă îți faci cumpărăturile de la Carrefour, Mega Image, LIDL sau Kaufland, meserie de casier pare să fie pe cale de dispariție.

Dacă te grăbești, ai doar câteva produse și vrei să achiți cât mai repede cumpărăturile, s-ar putea să folosești o casă de marcat de tip self-checkout, una fără casier. Ți-a plimbat produsele prin fața scannerului, ai plătit cu cardul de credit sau cu telefonul și ți-ai văzut de drum. În plus, timpul de așteptare este semnificativ mai mic, pentru că, în timp ce unii sunt foarte încântați de noul mecanism, alții au încă un grad sporit de reticență.

Casele de marcat de tip self-checkout, omniprezente

În timp ce multe dintre magazinele tale preferate au început să implementeze sistem de tip self-checkout, meseria de casier pare să fie în pericol. Pentru context, primele case la care clienții își pot scana singuri produsele au apărut în România în 2015, iar acum sunt peste tot.

Inițial, un lanț de hipermarketuri din Franța a făcut testul, Carrefour. Treptat, și alți retaileri au decis să urmeze modelul, cu tehnologii mai multe sau mai puțin performante care au încântat sau frustrat clienții. La nivel național, numărul caselor self check out a trecut de 1.000, la ora actuală. Cele mai multe astfel de case au fost instalate în anul pandemiei, când mulți dintre noi au decis că vor să interacționeze cât mai puțin cu alți oameni și nu mai doresc să-și vadă produsele trecând prin prea multe mâini înainte de a le pune în sacoșă.

Pe de o parte, giganți din domeniu precum Carrefour au confirmat că nu vor renunța la casierii tradiționali. Reprezentanții marilor lanțuri de supermarketuri insistă de asemenea că angajații din acest domeniu nu trebui să-și facă griji. Pe de altă parte, estimările sunt că, până în 2025, la nivel mondial, vor exista peste 1,2 milioane de case de marcat de tip self-checkout. În final, ține doar de obișnuință. Dacă respectivele sisteme vor fi din ce în ce mai eficiente și rapide, casierii tradiționali vor fi ocoliți de clienți, iar companiile nu vor avea ce să facă decât să înlocuiască mai mulți oameni cu ”roboți”.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele