Casa de Pensii a făcut anunțul mult așteptat. Pensionarii români care primesc vestea despre plăți
Casa de Pensii a făcut un anunț mult așteptat, care-i vizează pe toți pensionarii din România.
Casa de Pensii a venit cu ceva detalii legate de plata pensiilor la început de an. Iar veștile sunt bune.
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Buciu, afirmă că nu există întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor aferente lunii ianuarie pentru toate categoriile de beneficiari. Așadar, vârstnicii n-ar trebui să-și facă probleme legate de eventuale întârzieri.
Anunț de la Casa de Pensii pentru toți vârstnicii
Anunțul vine chiar de la președintele Casei Naționale de Pensii.
„Niciun talon de pensie nu a fost tipărit sau retipărit greşit, ba dimpotrivă ne aflăm în graficul normal de plată al pensiilor către beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor prin Compania Naţională Poşta Română, dar şi beneficiarii care au optat pentru plata pensiilor în cont curent, potrivit convenţiilor în vigoare”, precizează şeful CNPP.
În ceea ce priveşte pensiile speciale acordate conform legislaţiei în vigoare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 226/2020, privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, ordonanţă care implică neactualizarea cu rata medie a inflaţiei pentru un număr de 4.603 beneficiari, taloanele de pensie au fost tipărite la valoarea aferentă lunii decembrie.
„Facem precizarea că, nici pentru aceste categorii de pensii speciale, nu există nicio întârziere cu privire la termenul de plată a lor către beneficiari”, a transmis Daniel Buciu.
2021 vine, însă, și cu câteva schimbări legate de modul de calcul. Cei care acum au pensiile recalculate cu un stagiu complet de 20 ani se vor bucura mai puțin în 2021 de schimbările care vor surveni.
Asta deoarece, la recalculare, stagiul complet va fi de 25 ani și chiar dacă sunt “asigurați” că le va rămâne în plată cuantumul cel mai avantajos, vor avea surpriza să constate că după un an, pensiile celorlalți vor crește iar ale lor vor rămâne la același cuantum, conform articolului 157 aliniat 3. din lege. Pe de altă parte, persoanele care s-au pensionat după 2011 vor observa o creștere moderată sau mai mică, deoarece la data pensionării au primit un indice de corecție care acum va fi exclus.
Astfel, din punctajul total realizat, existent pe decizie, se va scădea punctajul obținut prin aplicarea indicelui de corecție, ajungându-se la o valoare mult mai mică a pensiilor. Diminuarea punctajului total înainte de a fi împărțit la 25 va fi cuprins între 6 și 20%.