20 nov. 2021 | 10:15

Când vom scăpa, de fapt, de scumpiri: noi cifre de la analiștii economici

ACTUALITATE
Când vom scăpa, de fapt, de scumpiri: noi cifre de la analiștii economici

Scumpirile din ultima perioadă au ajuns să degradeze și mai mult nivelul de trai și puterea de cumpărare din România. În condițiile economice dificile pe care le traversăm, atât pe plan intern, cât și internațional, românii așteaptă cu nerăbdare momentul în care inflația va face un pas în spate.

Perioada de final de an nu e dificilă doar pentru români. Europa, în general, se confruntă cu un val inflaționist foarte puternic, iar creșteri de prețuri se resimt inclusiv în cele mai puternice economii din regiune.

Dar există aceeași tendință și la nivel global, motiv pentru care analiștii economici din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) vin cu noi previziuni economice pentru întreaga omenire.

Ce spun experții

Ei bine, conform FMI, nu vom scăpa prea curând de inflație. Mai mult decât aât, inflaţia ar putea deveni “mai persistentă” în anumite părţi ale lumii, în cazul în care nu se diminuează problemele de pe lanțurile internaționale de aprovizionare.

Conform FMI, care analizează, cu titlu de exemplu, economia Statelor Unite ale Americii, se pare că aici inflația ar urma să facă un pas în spate în 2022, dar autoritățile trebuie să fie foarte atente.

“Nivelul continuu ridicat al inflaţiei în SUA ar putea necesita un răspuns politic mai accentuat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.

Să nu uităm nici faptul că, în perioade scurte de timp, datele economice ale ecuației globale se schimbă, de aici și modificările așteptărilor analiștilor, care se pare că au devenit mai pesimiști cu privire la evoluția inflației. De exemplu, preţurile gazelor naturale au urcat la niveluri record în anumite părţi ale lumii, dar FMI se aşteaptă la o revenire la un nivel mai normal al preţurilor energiei în cursul anului viitor, pe fondul ajustării livrărilor, a afirmat purtătorul de cuvânt al Fondului.

“Actuala creştere a inflaţiei încă este evaluată ca fiind determinată de factori temporari, dar acum pare mai puţin tranzitorie decât ne-am aşteptat anterior, iar riscurile la adresa perspectivelor privind inflaţia pe termen scurt sunt în creştere, într-un mare număr de ţări”, transmite, la rândul său, Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional (IMFC) al Fondului Monetar Internaţional.