Călătoriile cu trenul, misiune infernală în România. De ce întârzie trenurile chiar și 7 ore

Călătoriile cu trenul, misiune infernală în România. De ce întârzie trenurile chiar și 7 ore

În ultima perioadă, au apărut din ce în ce mai multe reacții negative cu privire la calitatea transportului feroviar din România. Din nefericire, opiniile negative ale oamenilor au toate justificările din lume, dar sunt și explicabile.

Pe fondul relaxării restricțiilor, oamenii au început din nou să călătorească, mai ales către stațiunile montane, sau cele de la malul mării.

Din păcate, cei mai mulți dintre aceștia se plâng de faptul că au trăit experiențe traumatizante. Trenurile au întârzieri chiar și de 7 ore, în unele cazuri, iar o călătorie dintr-o parte în alta a țării poate dura chiar și 24 de ore.

De ce întârzie trenurile în România

Explicațiile sunt cât se poate de simple. Infrastructura feroviară din țara noastră suferă de un deficit acut de investiții. De asemenea, multe dintre locomotive sunt foarte vechi și uzate, fiind pe șine de decenii.

Din cauza infrastructurii nedezvoltate, în unele zone există doar linii simple, iar o problemă apărută pe traseu la un tren generează întârzieri în lanț.

Vagoanele oferă și ele, în mare parte, un mediu neprietenos și ostil călătorilor. Pentru cele mai multe dintre ele, instalația de climatizare sau aerul condiționat fac parte din filmele SF.

La toate acestea, se adaugă și elemente care nu țin de noi, cum ar fi vremea. Ultimele săptămâni au adus peste România fenomene extreme, cum ar fi furtunile sau abundența precipitațiilor, care a dus la paralizarea traficului feroviar în unele zone.

În ultimă instanță, toți acești factori sunt agravați de comunicarea deficitară. Mulți pasageri ai CFR Călători se plâng de faptul că nu sunt informați cu privire la eventualele întârzieri. De exemplu, nu li se spune care e timpul de staționare.

Toate aceste probleme stau la baza suferinței călătorilor și a întârzierilor exagerate. De exemplu, trenul sezonier Arad – Mangalia a făcut 24 de ore, în loc de 17, iar într-o altă zi, trenul Curtici – Craiova – București a întârziat patru ore.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: