Cât câștigă românii, în comparație cu bulgarii sau grecii: cifrele care-ți arată cât suntem de săraci
Nu e un secret că suntem săraci. Dar hai să vedem care este gradul nostru de sărăcie, în comparație cu vecinii noștri.
Veniturile în Bulgaria au rămas dramatic în urmă față de cele din țările cu o dezvoltare economică comparabilă – Grecia, România, Republica Cehă, Estonia. O persoană fără copii angajată în câmpul muncii în Bulgaria câștigă anual 6.386 de euro (venit net), potrivit datelor Eurostat, iar în Grecia aceeași persoană are 15.763 de euro, având în vedere că țara a trecut printr-o criză severă. Acest lucru a fost arătat de economistul bulgar Martin Dimitrov, candidat din partea formațiunii Bulgaria Democrată pentru un post de deputat, potrivit Mediapool.bg, citat de Hotnews.
Bulgarii sunt mai săraci decât noi
Astfel, potrivit acestuia, decalajul veniturilor persoanelor care lucrează în Bulgaria în comparație cu nivelurile din UE este șocant. Două persoane angajate cu doi copii în Grecia obțin 34.408 de euro, în Cehia – 25.526 de euro, în Estonia – 29.905 de euro. În România – 17.734 de euro, iar în Bulgaria au un venit de doar 12.813 de euro pe an. Dimitrov consideră că problema veniturilor familiilor care lucrează este una urgentă pentru următorul guvern, care va fi supus unei presiuni crescute pentru a obține o creștere economică ridicată, deoarece doar aceasta este calea către salarii mai mari.
Principalul motiv pentru aceste venituri mici este controlul politic și oligarhic asupra economiei. Mai pe înțelesul tuturor, el descrie problemele astfel: supra-concentrarea (monopolul) și toleranța selectivă a unui număr mic de companii apropiate guvernului. De asemenea, împrumuturi de un miliard pentru opt companii de la o bancă de stat și achiziții publice de 3,4 miliarde pentru șapte companii.
Companiile mici sunt amendate pentru o cifră de afaceri nedeclarată de doi leva, în timp ce altora li se iertă zece miliarde de leva impozite neachitate, timp de trei ani. Mai mult, drepturile de proprietate nu sunt garantate – dacă decide, cineva vine și îți ia compania. Și acestea sunt doar câteva dintre motivele veniturilor ridicol de mici ale vecinilor noștri.
O soluție la această problemă, potrivit lui Dimitrov, ar fi reforma sistemului judiciar, pentru care luptă „Bulgaria Democrată”. Fără aceasta, nu poate exista o economie prosperă, întrucât toate măsurile pur economice vor fi insuficiente. „Reforma judiciară trebuie obligatoriu să fie primul pas”, a conchis Dimitrov.