Blue Air vrea să îți facă viața mai ușoară: ce schimbări pregătește compania
Blue Air este unul dintre cei mai importanți pioni ai industriei românești de transport aerian. Înființată în 2004 aceasta a continuat să crească, iar astăzi este cea mai mare companie românească după numărul de pasageri transportați. Modelul de afaceri este catalogat ca ULC sau Ultra-Low-Cost iar compania are în prezent aproximativ 1000 de profesioniști. Hubul principal este Aeroportul Henry Coandă din București, iar flota sa este compusă în principal din avioane Boeing 737.
În cei 16 ani de activitate statisticile celor de la Blue Air sunt impresionante pentru o companie low-cost. Aceștia au zburat aproximativ 300 de milioane de km timp în care au transportat peste 32 de milioane de pasageri.
Recent compania a anunțat că va lansa o aplicație mobilă pentru dispozitivele iOS și Android.
Aplicația – Fly Blue Air
Fly Blue Air cea mai nouă aplicație a celor de la Blue Air își propune să te ajute să te deplasezi mai ușor. Practic cu ajutorul ei îți vei putea personaliza mai bine orice călătorie.
Transportatorul speră ca astfel să se realizeze o eficientizare a fluxului de check-in și a procesului de rezervare.
„Prin descărcarea versiunii iniţiale a aplicaţiei, pasagerii Blue Air se vor bucura de: o experienţă de rezervare mai bună, cu căutarea şi achiziţionarea rapidă a zborurilor, promoţii disponibile exclusiv în aplicaţie, un flux de check-in mai simplu şi mai prietenos şi permisele de îmbarcare disponibile în format digital, la îndemână în aplicaţie, chiar şi offline. Funcţionalitatea Rezervările mele pune la dispoziţia utilizatorilor detaliile viitoarelor călătorii”, se menţionează în comunicat.
Mai mult, în același comunicat se menționează că utilizatorii vor putea alege din trei limbi disponibile și anume engleză, italiană și română. De asemenea, indiferent de unde esti în lume vei putea descărca și utiliza acest nou program.
Aplicația poate fi descărcată pentru Google Play AICI și pentru App Store AICI.