Bitcoin ”nu sunt monede”: criptomonedele, desființate de autoritățile române
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu a afirmat că bitcoin ”nu sunt monede”, astfel, criptomonedele sunt desființate de către autoritățile române. Motivarea constă în faptul că aceste monede nu îndeplinesc funcții de bază.
Piața criptomonedelor urmează a fi sever reglementate, astfel că Daniel Dăianu își exprimă părerea potrivit căreia: „Cripto nu este monedă, nu are cum să fie monedă, nu îndeplineşte funcţii de bază. Poate să fie un mijloc de plată, dar şi-l asumă ca risc cel care foloseşte ca mijloc de plată aşa ceva. Oricum, vor fi foarte sever reglementate. Eu nici nu le numesc monede. Le numesc active financiare speculative”.
Totodată, acesta consideră că monedele virtuale au apărut din cauza crizei financiare din 2008-2009. Dăianu atrage însă atenția asupra faptului că monedele cripto nu reprezintă o sursă de bogăție, ci chiar te pot face să îți pierzi și banii pe care îi ai.
„Dacă vrem toţi să trăim numai cu active speculative, adică să plătim cu active speculative, se poate. Teoretic poţi să gândeşti şi aşa, pentru că aceste cripto au apărut şi din insatisfacţia faţă de ceea ce s-a întâmplat la criza financiară. Unii au spus: ‘Nu avem încredere în băncile centrale, nu vrem să mai trăim sub pălăria structurilor ierarhice, vrem ca totul să se democratizeze’, pentru că, într-adevăr, aceste reţele par să democratizeze sistemele.
Dar ce înseamnă democraţie? Prin democraţie înţeleg numai accesul că poţi? Poţi dacă poţi, dacă ai resurse la aşa ceva. Faptul că unii cu 5 dolari au ajuns să aibă averi…au prins un tren, dar asta nu înseamnă că asta este sursa îmbogăţirii pe viitor. Aceste cripto pot să însemne şi demolarea unor oameni, aşa cum jocurile la bursă, chiar dacă s-au democratizat să spunem anul trecut – se vor democratiza, pentru că ai acces foarte uşor la aceste…îţi poţi pierde toată bruma de bani pe care o ai. Totuşi, cei mai mari sunt cei care dictează pe pieţe, chiar dacă va fi mai greu acum, cu participarea largă. Deci, cripto este un activ financiar, un activ speculativ”, a explicat Daniel Dăianu.
Criptomonedele sunt desființate de către autoritățile române
Liderul Consiliului Fiscal a mai adăugat că atunci când criptomonedele erau criticate, jucătorii au apelat la stablecoins. Aceasta reprezintă o criptomonedă care este dependentă de o rezervă monetară reală, cu volatilitate scăzută, lucru care o urcă în topul preferințelor pentru jucătorii amatori.
„Nu vedem noi, de pildă, că atunci când au fost criticate au recurs la stablecoins? Ce sunt stablecoins? Sunt nişte cripto care se bizuie pe monede autentice, pe monede stabile, iar monedele stabile autentice pe cine se bizuie? Pe băncile centrale. Iar băncile centrale pe cine se bizuie? Că noi vorbim de independenţa băncilor centrale, dar ea nu e dată de la Dumnezeu, ea este dintr-o practică, este operaţională. Băncile centrale fac parte totuşi dintr-un sistem public de administrare a economiilor. Banca centrală nu are funcţia de a face profit. O bancă centrală are funcţia de a asigura stabilitatea monetară, de a asigura stabilitatea financiară. Acum văd că unii vor să îmbogăţească mandatul băncilor centrale, să se ocupe şi de schimbarea de climă, e o discuţie întreagă”, a arătat preşedintele Consiliului Fiscal.
Cumpărarea acțiunilor la bursă a fost adusă în discuție, de asemenea. Dăianu a afirmat că în timpul în care oamenii au stat acasă, au cumpărat astfel de acțiuni, chiar dacă nu aveau mulți bani.
„Pe fondul crizei se vorbeşte de democratizarea burselor, pentru că foarte mulţi oameni au avut timp şi au stat acasă şi cu bani mai mulţi şi cu bani mai puţini au început să joace. Ce s-a întâmplat? Fenomenul Reddit. Societatea gambling. Şi, aşa, totul se mercantilizează şi se joacă,”, a susţinut economistul.