Când solidaritatea e doar un cuvânt | De ce bogații ca Bezos, Musk și Buffet plătesc taxe infime, deși au averi uriașe
Lumea pare dominată de câteva persoane care au acumulat averi de sute de miliarde de dolari. Autoritățile, însă, nu reușesc să-i taxeze pe măsura sumelor care le intră în conturi.
Printre cei mai bogați oameni ai planetei se numără persoane care au fondat sau conduc companii uriașe, care au ajuns la valori de piață de ordinul miilor de miliarde. Printre ei se numără Jeff Bezos, Elon Musk, Michael Bloomberg și George Soros. Toți au adunat averi de ordinul sutelor de miliarde de dolari.
Numai că impozitarea nu e atât de drastică pe cât s-ar crede și pe cât cer economiștii cu viziuni de stânga. Unii dintre ei chiar nu plătesc deloc, potrivit unui articol publicat de ProPublica, bazat pe date confidenţiale ale fiscului american, arată CNBC.
Averi de sute de miliarde, taxe infime
Publicația arată că averile celor mai bogaţi 25 de americani au crescut, cumulat, cu 401 miliarde de dolari în perioada 2014-2018. În raportul menționat se arată că o familie americană din clasa de mijloc a câştigat în aceeași perioadă circa 70.000 de dolari pe an şi a plătit taxe federale de 14%.
Cuplurile încadrate în categoria cu cele mai ridicate impozite au plătit un impozit de 37% pe veniturile mai mari de 628.300 de dolari, arată raportul citat de Economedia.
ProPublica a subliniat că miliardarii, spre deosebire de majoritatea celorlalţi oameni ale căror câştiguri provin din venituri salariale convenţionale, beneficiază adesea de ”strategii de evitare a impozitelor care nu sunt la îndemâna oamenilor obişnuiţi”. Iar averea lor se bazează adesea în mare măsură pe creşterea valorii acţiunilor şi a imobilelor care nu sunt considerate impozabile, decât dacă ar fi vândute.
Cum fac bani Bezos, Musk și Buffet
Spre exemplu, adevărata rată de impozitare a lui Warren Buffett a fost de doar 0,1% – ceea ce înseamnă impozite de 23,7 milioane de dolari la o creştere a averii de 24,3 miliarde de dolari, în perioada de cinci ani. În acel interval, CEO-ul Berkshire Hathaway a declarat venituri impozabile legal de 125 de milioane de dolari.
La rândul lui, Jeff Bezos, care în calitate de fondator al Amazon a devenit cea mai bogată persoană din lume, a plătit mai puţin de 1% rată reală de impozitare sau 973 milioane de dolari, la o creştere a averii de 99 miliarde de dolari în perioada de cinci ani. Venitul impozabil real al lui Bezos în acea perioadă a fost de 4,22 miliarde de dolari, se arată în raport.
În 2007, Bezos ”nu a plătit niciun ban în impozitele pe venit federale” şi, de asemenea, a evitat orice obligaţie federală de impozit pe venit în 2011, mai arată raportul.
CEO-ul Tesla, Elon Musk, a plătit o rată de impozitare reală de 3,27%, sau 455 milioane dolari, pentru o creştere a averii de 13,9 miliarde dolari, arată ProPublica. Musk, care a avut un venit real impozabil de 1,52 miliarde de dolari în perioada de cinci ani, nu a plătit impozite federale pe venit în 2018, potrivit ProPublica.
Bloomberg, fost primar din New York şi fondator al Bloomberg LP, a plătit o rată de impozitare reală de 1,3%, sau 292 milioane de dolari, în perioada analizată de ProPublica. Venitul său real impozabil a fost de 10 miliarde de dolari, se arată în raport.
Investitorul Soros nu a plătit impozite federale pe venit între 2016 şi 2018, ca rezultat al pierderilor din investiţiile sale, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia pentru ProPublica.