Banca Transilvania ”atacată” de BCR: profitul care îți arată cine face legea în România

Banca Transilvania ”atacată” de BCR: profitul care îți arată cine face legea în România

Banca Transilvania are deja câțiva ani de când face legea în piața bancară din România, dar BCR vine serios din urmă. Banca Comercială Română tocmai și-a publicat rezultatele financiare și include niște valori record.

Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un profit net de 690,8 milioane de lei (140,9 milioane de euro) în primul semestru al acestui an. Valoarea în sine este și mai impresionantă dacă ai în vedere că discutăm de o creştere cu 38,5% faţă de cele 498,9 milioane de lei (103,6 milioane de euro) din perioada similară a anului trecut. La prima vedere, creșterea este rezultatul performanţei operaţionale îmbunătăţite în principal pe fondul unui volum de business mai mare, dar şi alocării de costuri cu riscul mai reduse.

Victoria BCR în fața Banca Transilvania

BCR tocmai și-a publicat rezultatele pe primele șase luni din 2021. Conform tradiției, acestea au fost remise luni Bursei de la București, iar performanța nu este deloc una neglijabilă. Ca referință, rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 12,7%, până la 1,012 miliarde de lei (206,6 milioane de euro), de la 898,2 milioane de lei (186,5 milioane de euro) în S1 2020.

Dincolo de asta, venitul net din dobânzi a crescut uşor, cu 0,7%, până la 1,196 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), determinat de volume mai mari de credite şi depozite atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate, parţial compensat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piaţa monetară.

Un alt salt impresionant s-a văzut pe partea de comisioane. Creșterea pe acea zonă a fost de 21,4% până la 383,8 milioane de lei sau 78,3 milioane de euro în prima jumătate a acestui an. Aceasta s-a datorat volumului mai mare de tranzacţii comparativ cu activitatea de business mai redusă şi de măsurile implementate în vederea sprijinirii clienţilor în contextul pandemiei. În final, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit la 44,2% în S1 2021, faţă de 47,3% în S1 2020, arată documentul citat.

„Continuăm să evoluăm la nivel de economie şi societate, iar 2021 vine să ne arate că prin flexibilitate putem să ne dezvoltăm pe toate planurile – digitalizare, interacţiuni de calitate cu clienţii şi educaţie financiară. Vedem în prezent relansarea economiei şi contextul favorabil, vedem proiecte noi şi ne implicăm în susţinerea iniţiativelor sustenabile.

În această perioadă am comunicat intens cu clienţii noştri legat de interesul lor în teme esenţiale precum impactul climatic, inechitatea socială şi educaţie. Împreună creăm abordări relevante pentru a capta oportunitatea de transformare pentru un viitor mai bun şi echitabil. Ne aşteptăm ca fondurile europene de peste 80 de miliarde de euro din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 şi din PNRR să fie impulsul de accelerare în evoluţia ţării noastre.

Suntem pregătiţi să contribuim viguros în acest proces pe diverse paliere, de la educaţie şi elemente de proces până la cofinanţări şi finanţări directe. Este oportunitatea unică de a face pasul către o economie şi societate performantă şi durabilă, iar succesul planurilor naţionale reprezintă prioritatea critică pentru echipa BCR în următorii ani”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Citește și: