Avertismentul îngrijorător al Apple pentru utilizatorii de iPhone 12: ține de sănătatea ta
Întreaga familie de terminale iPhone 12 vine pe spate cu un set de magneți puternici dedicați funcției de încărcare prin MagSafe. Din cauza problemelor de sănătate pe care le pot provoca, Apple a venit cu avertisment important.
La nivel global, aproximativ 3 milioane de persoane au un pacemaker sau stimulator cardiac implantat. În fiecare an, sunt implantate aproximativ 600.000 de astfel de dispozitive medicale. Din păcate, dacă ai un iPhone 12 și obișnuiești să-l ții pe piept sau să lucrezi pe el la nivelul pieptului, magneții din smartphone s-ar putea să interfereze cu activitatea pacemaker-ului. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii Apple și motivul pentru care au emis un avertisment pentru posesorii celor mai noi și mai scumpe telefoane din portofoliu.
În teorie, dacă ai un pacemaker sau stimulator cardiac implantat, ar trebui să știi că nu este sub nicio formă o idee bună să te joci cu magneți, mai ales în apropierea inimii sau a regiunii în care ți-a fost implantat pacemaker-ul. Chiar și așa, cei de la Apple au vrut probabil să prevină un eventual proces din cauza magneților din iPhone 12.
În final, conform datelor obținute de MacRumors, Apple a actualizat de curând un document de suport de pe site-ul companiei care adresează exact problema detaliată mai sus. Gigantul din Cupertino avertizează că nu trebuie să ții un iPhone 12 sau vreun accesoriu compatibil cu MagSafe ”prea aproape” de un pacemaker, defibrilator sau alte implanturi sensibile la magneți sau unde radio.
În ceea ce privește formularea ”prea aproape”, aceasta este descrisă cât se poate de clar. Este vorba de 15 centimetri în utilizare normală și 30 de centimetri în momentul în care telefonul este pus la încărcat.
Comunicatul Apple a venit la câteva zile după ce mai mulți doctori au confirmat că un iPhone 12 a trecut un defibrilator implantat într-o stare suspendată, când a ajuns aproape de el. Cu alte cuvinte, l-a oprit. În final, dacă ai orice fel de implant, fii un pic precaut înainte să investești într-un nou smartphone Apple.