10 mart. 2021 | 12:13

Audi Q4 e-tron e cu adevărat impresionant abia când ești în locul șoferului datorită acestei opțiuni

ACTUALITATE
Audi Q4 e-tron e cu adevărat impresionant abia când ești în locul șoferului datorită acestei opțiuni

Pasionații de mașini au noi motive să își frece palmele de bucurie. Audi Q4 e-tron e un SUV compact electric cu o opțiun excelentă pentru șoferi.

Producătorul vrea să revoluționeze noua gamă EV cu un SUV compact electric Q4 e-tron, dotat cu tehnologie de ultimă generație. Mașina a fost prezentată în 2019 la Salonul Auto de la Geneva. Pe atunci Q4 e-tron era un prototip.

Mașina are emisii zero, iar Audi promite să fie cel mai accesibil e-tron de până acum. Oficial, Audi nu a anunțat o listă de prețuri pentru noul său SUV. Există, însă, informații din piață care aruncă o rază de lumină pentru curioși. Mașina ar urma să fie listată la un preț situat în jur de 45.000 de dolari.

Noul Q4 e-tron uimește prin forță, dar și prin viteză. Deși e o mașină electrică, reușește sprintul de la 0 la 100 km/h în doar 6,3 secunde. Acest lucru e posibil datorită celor două motoare electrice cu o putere totală de 225 kW. Viteza maximă este limitată electronic la 180 km/h. Autonomia de peste 450 de kilometri redefinește standardele clasei.

Audi-Q4-e-tron

Audi-Q4-e-tron

Audi-Q4-e-tron

„Pentru Audi Q4 e-tron este folosită versiunea Performance a sistemului de propulsie electrică. Astfel, puntea din față și cea din spate sunt fiecare antrenate de câte un motor electric: Q4 este deci un quattro. Dar punțile nu sunt conectate mecanic, ci în acest caz sistemul electronic asigură coordonarea optimă a distribuției cuplului: în doar câteva fracțiuni de secundă. Astfel, SUV-ul beneficiază de tracțiune optimă pe orice suprafață și în toate condițiile meteo.”
Audi

Afișajul de pe Audi Q4 e-tron extinde instrumentarul de bord direct pe parbriz

Head-up-Display

Odată instalat în locul șoferului, ai acces la un afișaj de tip head-up ajutat de realitate augmentată. Va fi o dotare opțională, dar una de care poate ai avea nevoie și te-ar încânta. Pe HUD vezi valori precum viteză, semnele de circulație, simbolurile de navigare și alte informații de bază, conform Slashgear.

Noutatea este folosirea AR. Acest lucru se află relativ departe în câmpul vizual, la aproximativ 33 de metri distanță de șofer, și este folosit pentru a suprapune grafica asupra traficului și altor obiecte din fața mașinii. Poate fi folosit pentru a evidenția pericolele potențiale și multe altele.

Audi-Q4-e-tron