Atenție, români: pentru aceste alimente se vor plăti taxe suplimentare

Atenție, români: pentru aceste alimente se vor plăti taxe suplimentare

Europenii vor resimți, în perioada următoare, scumpiri sub alte forme. Mai exact, este vorba despre o taxare suplimentară a fructelor și legumelor ce provin din afara Uniunii Europene.

În ultimele luni, alimentele din România, dar și la nivel global, au avut o evoluție explozivă de cost. Prețurile alimentelor la nivel mondial au ajuns la maximul ultimului deceniu, iar efectele se resimt și pe piața autohtonă. De exemplu, banalul coș de Crăciun ne va costa, anul acesta, cu cel puțin 40% mai mult față de prețul pe care l-am plătit în 2020.

Îți amintesc faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) tocmai a dat publicității cel mai recent raport al său care analizează evoluția Indicelui global al preţurilor produselor alimentare.

Se pare că și în luna noiembrie acesta și-a continuat trendul și s-a apreciat semnificativ. Prin urmare, ne arată FAO, indicele marchează a patra lună consecutivă de scumpiri. Ultima creștere a indicelui este cauzată, după cum explică economiștii, de o cerere puternică pentru grâu şi produse lactate.

Luna precedentă, acest indice s-a majorat cu 1,2%, comparativ cu luna octombrie. Așa se face că acesta a ajuns la 134,4 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iunie 2011.

Suntem la un pas de a doborâ recordul absolut înregistrat vreodată de acest indice, avertizează Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Recordul a fost de 37,6 puncte și s-a înregistrat în luna februarie a anului 2011.

Scumpirile nu se opresc aici

Apare o taxare suplimentară, ce se va aplica fructelor și legumelor ce provin din afara Uniunii Europene. Această măsură nu este adoptată în plan legislativ intern, ci vine de la membrii Comisiei Europene.

Instituția a stabilit volumele de declanșare a perceperii unei taxe suplimentare pentru o serie de fructe și legume sosite pe teritoriul Uniunii Europene din țările terțe.

Lista produselor taxate suplimentar arată astfel: anghinare, dovlecei, portocale, clementine, mandarine (inclusiv tangerine și satsuma); wilkings și alți hibrizi similari de citrice, lămâi, struguri de masă, pere, caise, cireșe, piersici, nectarine, prune.

 

Citește și: