AstraZeneca, din nou sub reflector: decizia bruscă a nemților, cine nu va mai primi vaccinul anti-Covid

AstraZeneca, din nou sub reflector: decizia bruscă a nemților, cine nu va mai primi vaccinul anti-Covid

În cazul în care ai trăit cu impresia că scandalul cu AstraZeneca de acum câteva săptămâni s-a încheiat definitiv, te înșeli amarnic. Nemții sunt primii care anunță că vor refuza să-l mai administreze majorității cetățenilor.

În timp ce în urmă cu câteva luni, mai multe țări europene au căzut de acord să nu administreze soluția de imunizare de la AstraZeneca persoanelor peste 55-60 de ani, acum, nemții au îmbrățișat reversul. Mai multe orașe, precum Berlin sau München, și regiuni, precum Brandenburg și Renania de Nord-Westfalia, au anunțat deja în cursul zilei că suspendă vaccinarea cu Astrazeneca „ca măsură de precauție”, în cazul persoanelor de sub 60 de ani.

Practic, Germania se pregătește să implementeze la nivel național o măsură prin care doar persoanele peste 60 de ani vor mai fi vaccinate cu AstraZeneca / Oxford. Potrivit datelor obținute de AFP, în cazul celor de sub 60 de ani, se vor administra celelalte vaccinuri certificate în Europa.

Decizia a fost luată în urma unei noi recomandări a comisiei naționale de vaccinare din Germania, după apariția mai multor cheaguri de sânge. Comisia STIKO „a decis să recomande vaccinul AstraZeneca acum doar persoanelor peste 60 de ani”, se arată într-un comunicat al instituției.

Decizia radicală a fost îmbrățișată în conformitate cu ”datele disponibile în prezent care arată apariția rară, dar foarte gravă a trombozei ca efect secundar”. Din câte se pare, afectează „în principal persoanele cu vârsta sub 60 de ani între 4 și 16 zile după vaccinare”.

Implementarea acestei decizii pare să fie una foarte problematică, având în vedere că foarte mulți nemții au primit prima doză de AstraZeneca. Din acest motiv, pentru a se decide cum să se procedeze în continuare, s-a organizat o întâlnire la Berlin cu cancelarul Angela Merkel, ministrul sănătății Jens Spahn și șefii regiunilor.

Până la finele lunii aprilie, comisia germană de vaccinare a promis să definească procedura de urmat pentru cei cu vârsta sub 60 de ani care au primit deja o primă doză de vaccin AstraZeneca și ar fi trebuit să o  primească în mod normal pe a doua.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: