Apple renunță la cea mai controversată funcție: scandalul care ar fi putut lovi posesorii de iPhone
În urmă cu câteva luni, Apple a anunțat că va începe să-ți scaneze toate fotografiile pe care le faci cu telefonul ”pentru o cauză nobilă”. Gigantul din Cupertino și-ar fi dorit să identifice pedofilii printre posesorii de iPhone și să comunice acest fapt autorităților, în funcție de imaginile pe care le ai în galerie. Între timp, a revenit asupra deciziei.
Odată cu iOS 15, Apple trebuia să integreze pe iPhone-uri și iPad-uri un algoritm avansat pentru scanarea și identificarea conținutului de tip CSAM (child sexual abuse material). Practic, gigantul din Cupertino îți scana toată librăria foto și compara imaginile tale cu o bază de date. În cazul în care vreo imagine era asociată cu pedofilie sau exploatare a minorilor, ai fi riscat să-ți bată poliția la ușă. Deși, în teorie, exista un scop nobil în spatele practici, s-ar fi deschis porțile către un abuz destul de mare asupra celei mai sensibile părți ale unui smartphone, galeria foto.
Apple bate în retragere cu opțiunea controversată
Redactorii MacRumos au fost primii care au sesizat că Apple a eliminat orice referință către funcția descrisă mai sus de pe site-ul companiei. Există și o pagină dedicată pe site-ul Apple pentru siguranța copiilor, iar practicile menite să identifice conținutul media ilegal cu minori au fost șterse.
Nu este foarte clar dacă acest gest se traduce prin faptul că Apple renunță complet la opțiunea respectivă sau doar amână implementarea ei. Nu de alta, dar comunicarea pe marginea subiectului a fost cel puțin defectuoasă, iar foarte mulți oameni s-au simțit înșelați de faptul că un inginer Apple s-ar fi uitat printre fotografiile din telefon, chiar dacă realitatea din spatele practicii, de fapt, era una mult mai complexă decât atât.
Rămâne să vedem modul în care Apple va aborda acest subiect în viitor, cum va îmbrățișa acest subiect sensibil și, mai ales, cum ne va convinge că orice posibilitatea de abuz din partea autorităților sau a gigantului din Cupertino este exclusă.