28 feb. 2021 | 12:17

După Apple, un alt producător de telefoane vrea să facă mașini electrice

ACTUALITATE
După Apple, un alt producător de telefoane vrea să facă mașini electrice

Apple pare să fi inspirat și un alt producător de telefoane să facă mașini electrice. Și nu e un nume oarecare pentru o industrie deja aglomerată.

Huawei se gândește să fabrice mașini electrice în viitor și să le vândă sub propriul brand. Primele modele ar putea fi lansate chiar anul acesta, susțin surse anonime pentru Reuters. Huawei se gândește, poate, că piața telefoanelor a ajuns la saturație.

Și atunci vrea să se axeze pe ceea ce industria auto numește viitorul mobilității.

De ce vrea Huawei să facă mașini electrice, după modelul Apple

Reutersc scrie că chinezii de la Huawei sunt în discuții cu o altă companie locală – Changan Automobile, dar și cu alte companii auto pentru a utiliza fabricile lor în vederea producerii de vehicule electrice. De asemenea, Huawei discută cu BluePark New Energy Technology, sprijinit de grupul chinez BAIC, fabricarea de modele electrice, susțin mai multe surse.

Planul ar reprezenta o schimbare majoră a direcției pentru Huawei, după ce vânzările sale de smartphone-uri au scăzut cu 41% în trimestrul patru din 2020, în urma sancțiunilor impuse de autoritățile SUA.

În topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, Huawei este acum pe locul cinci, în urma rivalilor chinezi Xiaomi și Oppo. Se gândește, așadar, să se reorienteze, mai ales că e pentru prima dată când nu se mai află în top 4 producători de telefoane la nivel mondial.

În 2020, spre exemplu, Huawei încă păstra locul al treilea în acest clasament, după Apple și Samsung. Deși compania a dezmințit deocamdată zvonurile privind producerea de mașini electrice, nu prea iese fum fără foc.

China are experiență în producția de mașini electrice și piața e extrem de dezvoltată acolo. Huawei are, așadar, cu cine să încheie parteneriate pe plan local dacă chiar va dori acest lucru.

Decizie inspirată de Apple?

Devine tot mai clar faptul că producătorii de telefoane văd un oarecare potențial de creștere în zona mașinilor electrice. Recent, se vorbea despre prima mașină electrică produsă de Apple. Americanii i-ar fi ales parteneri pe cei de la Kia.

Nu e clar deocamdată dacă va fi mașină Apple – dezvoltată de Kia sau mașină Kia – dezvoltată de Apple. În fabrica din statul american Georgia, pe care Kia o are din 2009, sunt produsele modelele Telluride, Sorento și Optima. Acolo se fac anual este de 340.000 de mașini și investițiile au sărit de 1 miliard de dolari.

De menționat că un parteneriat între Apple și Hyundai – Kia a mai fost negociat și-n 2018, dar nu s-a ajuns la niciun consens. E posibil ca de această dată discuțiile să fie mult mai avansate și aproape de finalizare. E posibil ca cei de la Apple să urmărească, de fapt, să se perfecționeze în inteligență artificială și condus autonom. Scopul real n-ar fi, așadar, o mașină propriu-zisă, modelul fiind doar un pretext pentru ca aceste tehnologii să fie dezvoltate și testate suficient de mult încât să fie utilizate apoi la scară largă în diverse domenii.