08 nov. 2021 | 11:32

Anunțul zilei de la Digi RCS RDS – se va întâmpla în toate magazinele sale din România, cum te ajută

ACTUALITATE
Anunțul zilei de la Digi RCS RDS - se va întâmpla în toate magazinele sale din România, cum te ajută

Digi se alătură giganților tehnologici care adoptă și extind politici interne sustenabile, care au ca scop protejarea mediului înconjurător, în contextul climatic sensibil pe care îl traversăm, la nivel global.

Compania a decis, de curând, să extindă în toate cele 458 de magazine din rețeaua sa, proiectul CoRRRner.

Proiectul CoRRRner are ca scop încurajarea comportamentelor eco-responsabile. Concret, proiectul contituie o modalitate de a transmite un exemplu de comportament responsabil către angajați și clienți și de a veni în sprijinul lor cu un sistem de colectare a echipamentelor de care s-au folosit inclusiv în cadrul relației contractuale cu Digi (de exemplu: telefoane mobile, telefoane fixe, router-e, baterii și acumulatori etc.).

„Grupul Digi depune constant eforturi pentru sensibilizarea și informarea angajaților și clienților cu privire la aspecte precum sortarea, reciclarea și reutilizarea echipamentelor ajunse la final de viață.

Compania efectuează colectarea selectivă pentru deșeurile de plastic și hârtie și urmărește reducerea cantității de deșeuri menajere. Deșeurile generate în cadrul companiei se colectează separat și se gestionează conform cerințelor legale, fiind predate colectorilor autorizați”, transmit reprezentanții companiei.

Ce trebuie să știe clienții

În cele 458 de magazine din rețeaua companiei Digi, sunt amenajate spații special prevăzute pentru colectarea deșeurilor de tip de tip DBA (baterii şi acumulatori portabili) și DEEE (deşeurile de echipamente electrice şi electronice).

Conform reprezentanților companiei, comportamentele responsabile față de mediu sunt deosebit de importante, în condițiile în care deşeurile de baterii şi acumulatori portabili conţin metale grele şi substanţe chimice toxice. În cazul în care acestea nu sunt colectate corespunzător, se poate ajunge până la contaminarea solului şi a apei.

„Grupul Digi are implementat un Sistem de Management Integrat, care include și certificarea ISO 14001: 2015 Sisteme de management de mediu (recertificat din iulie 2020). Ca urmare a acestei certificări, una dintre preocupările companiei este identificarea și controlul aspectelor de mediu în toate etapele proceselor sale operaționale – proiectare, construcție și întreținere rețele de telecomunicații, distribuție de servicii de comunicații electronice fixe și mobile, achiziții, comercializare, producție de conținut audiovizual și digital, software”, mai spune compania.