Anunțul momentului, de pe piața energetică românească: noi oportunități pentru consumatori
Mii de consumatori din România primesc o veste neașteptat de bună, chiar în prag de Sărbători de iarnă. OMV Petrom, al doilea producător de gaze naturale al țării, a fost numit oficial furnizor de ultimă instanță (FUI) de către ANRE.
Îți amintesc faptul că ANRE a demarat în data de 8 decembrie 2021 un proces de selecţie pentru desemnarea unor furnizori de ultimă instanţă de gaze naturale, în vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) din Regulament, respectiv ”un număr de cel puţin 5 FUI, a căror cotă cumulată de piață, calculată prin ponderarea egală a numărului de clienţi finali și a cantității de energie vândute acestora în ultimele 12 luni pentru care ANRE dispune de date în urma activităţii de monitorizare a pieţei gazelor naturale, să fie de minimum 70%”.
În urma procesului organizat în perioada 8 – 14 decembrie 2021, în sedința din 14 decembrie 2021, a Comitetului de reglementare au fost aprobate deciziile de desemnare a societăţilor ENGIE România S.A., E.ON Energie România S.A și OMV Petrom S.A în calitate de furnizori de ultimă instanţă de gaze naturale, societăți care au obligația de a prelua clienții care nu au asigurată furnizarea gazelor naturale, conform prevederilor Regulamentului.
Petrom va trebui să preia consumatori casnici, fiind vorba despre un nivel maxim admis de 3.000 de utilizatori.
Premieră în România
„Din câte știu eu, este o premieră în Europa ca un poducător de gaze, așa cum suntem noi, să fie desemnat și furnizor de ultimă instanță pentru consumatori casnici. Noi nu vindem gaze B2C (business-to-consumer n.red.), avem doar furnizare B2B (business-to-business, doar către companii – n.red.), nu avem experiență. Am înțeles grija autorităților și am spus că putem prelua în regim de ultimă instanță consumatori industriali, în limita unui consum, dar nu au fost de acord.
Suntem într-adevăr acum furnizor de ultimă instanță pentru B2C, dar, potrivit înțelegerii cu ANRE, vom putea prelua echivalentul a maximum 30% din numărul nostru de clienți din segmentul B2C”, a declarat Franck Neel, membru al directoratului Petrom, responsabil pentru sectorul Downstream Gas.
Prin urmare, trebuie să știi că lista furnizorilor de ultimă instanţă de gaze naturale desemnați de ANRE este următoarea:
-ELECTRICA FURNIZARE S.A.
-PREMIER ENERGY S.R.L.
-TINMAR ENERGY S.A.
-ENGIE România S.A
-E.ON Energie România S.A
-OMV Petrom S.A
-CEZ Vânzare S.A- până în data de 2 ianuarie 2022