Anunțul dimineții de la Dacia: la ce preț poți comanda acum noul Duster facelift
Dacia începe să permită comenzile pentru noua versiune Duster facelift. Iată la ce preț poți avea noul model.
Dacia se pregătește să livreze primele modele Duster facelift, prima lansare din acest an a constructorului. Comenzile se pot face acum pe mai multe piețe, dar România mai are de așteptat deocamdată. Chiar și așa, poți comanda mașina din Germania.
Acolo, au fost deja anunțate prețurile.
Dacia Duster facelift, disponibil la comandă și în Germania
Dacă nu mai ai răbdare până când apare configuratorul și pentru piața din România, atunci poți comanda versiunea facelift a Duster din Germania.
Prețul te va uimi cu siguranță: 11.990 de euro. E un preț mai mic decât cel anunțat pentru versiunea de bază din Franța.
Cel mai ieftin Duster care poate fi comandat deja de la orice dealer Dacia din Germania este echipat cu motorul TCe 90, un motor de 1.0 litru, cu tracțiune pa puntea față, emisii CO2 de 129 g/km și un consum de 5,6 litri/100 km.
Celelalte versiuni și prețuri sunt disponibile mai jos:
După cum poți vedea, dacă vrei cea mai scumpă versiune a noului Duster, trebuie să plătești aproape 21.000 de euro.
În România, Dacia Duster face-lift va fi disponibil pentru comenzi abia în luna septembrie, când vor începe livrările pe toate piețele din Europa.
Recent, Dacia a anunțat prețurile și pentru piața din Franța. Varianta de echipare Access costă 12.490 euro, fiind echipată cu TCe 90 4×2 sau cu ECO-G, integrând un minim de dotări standard, printre care limitator de viteză, computer de bord, geamuri electrice față, lumini de zi LED.
Tot în cazul versiuni vechi de Duster, echiparea Essentiel costa 15.500 euro, cu aceleași motoare, la care se mai adaugă diferite echipamente, printre care aer condiționat manual, jante de oțel de 16 inci, banchetă rabatabilă fracționat.
Echiparea superioară, Confort, începe de la 16.600 euro, cu cele două motoare. Prestige începe de la 17.700 euro și ajunge la 22.200 de euro, cu motor diesel și tracțiune integrală. Motorul Blue dCi 95 4×2 costă începând de la 15.300 euro, pe versiunea Acces, iar dCI 115 începe de la 20.000 de euro, pe Essentiel (4×4).