Amazon și-a deschis frizerie și nu e o glumă: cum te tunzi cu ajutorul realității augmentate

Amazon și-a deschis frizerie și nu e o glumă: cum te tunzi cu ajutorul realității augmentate

Amazon e un gigant în zona e-commerce, dar caută noi metode pentru a se extinde sau pentru a experimenta. Așa a apărut primul salon de coafură/frizerie al companiei.

Amazon a anunțat deschiderea primului salon de coafură al companiei. E vorba de un spațiu generos în Spitalfields, undeva la periferia Londrei, o zonă cunoscută pentru magazine și restaurante. Salonul va fi deschis de luni până duminică și se va folosi de noile tehnologii pentru ca toți clienții să plece mulțumiți.

Locația e aproape de sediul Amazon din Marea Britanie și, cum spuneam, spațiul e generos. Pot avea loc acolo nu mai puțin de 5.000 de persoane, din moment ce spațiul deține două etaje din clădire.

Pentru început, salonul va fi deschis doar pentru angajații companiei lui Jeff Bezos, dar în câteva săptămâni, orice persoană poate face rezervări sau poate face o vizită la prima frizerie deschisă de Amazon.

Amazon și-a deschis frizerie

De precizat că primul salon de coafură al Amazon nu e o simplă frizerie. Și nici momentul nu e ales întâmplător.

E o perioadă în care englezii constată că multe astfel de afaceri s-au închis în perioada de lockdown pentru că n-au putut rezista pe piață. Și atunci, găsirea unui loc liber la orice frizerie sau salon de coafură a devenit o chestiune destul de complicată.

Și aici intervine Amazon, care caută expunere, nu neapărat recunoaștere pe această nișă.

Tunsoare inteligentă

În noua linie de business experimental a Amazon au un rol important noile tehnologii. Salonul se va folosi de realitatea augmentată pentru a-i ajuta pe clienți să vadă cum vor arăta cu o nouă frizură sau ce tip de tunsoare li se potrivește. De asemenea, cine vrea să se vopsească poate vedea cum va arăta noua culoare de păr.

Pentru produsele pe care salonul le pune la dispoziție există un afișaj inteligent, cu detalii despre fiecare în parte. Dacă își doresc să comande ceva, nu trebuie decât să scaneze un cod QR și sunt direcționați, evident, către pagina Amazon.

Este, practic, un salon de coafură care se folosește de cele mai noi tehnologii pentru a le oferi clienților experiențe de neuitat. Regulile de protecție sanitară sunt, de asemenea, respectate. Există pereți separatori între clienți, iar aceștia primesc mască – dacă nu au una – și sunt obligați să se dezinfecteze. De asemenea, li se ia temperatura la intrarea în locație.

Amazon nu are planuri să deschidă astfel de afaceri și-n altă parte. Dar e un bun prilej să testeze noi tehnologii adaptate domeniului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: