28 oct. 2021 | 10:00

Am putea rămâne fără zborurile de avion pe distanțe ”scurte”: explicația din spatele deciziei ciudate

ACTUALITATE
Am putea rămâne fără zborurile de avion pe distanțe ”scurte”: explicația din spatele deciziei ciudate

Într-un efort pentru protecția mediului din partea Greenpeace, s-ar putea ca un număr important de zboruri să fie desființate. Alternativa constă într-un mijloc de deplasare semnificativ mai puțin poluant, trenul.

Deși în România circulatul cu trenul este un dezastru de proporții astronomice, cu întârzieri care te fac să uiți de ce ai plecat de acasă, acest mijloc de transport este cât se poate de eficient, confortabil și nepoluant în vest. Din acest motiv, organizația Greenpeace speră să obțină interzicerea zborurilor în cazul în care există o alternativă cu trenul cu o durată mai mică de 6 ore.

Dacă te gândești bine și ai în vedere cât timp pierzi în aeroport înainte de decolare și după aterizare, ideea nu pare cea mai proastă, cu condiția să nu încerci să o aplici în România. Nu de alta, dar de la București la Cluj ajungi cu trenul în vreo 10 ore, deși există și trenuri directe care ”se laudă” cu 13 ore și 46 de minute.

Trenurile ar putea ține loc de avion

O treime dintre cele mai frecventate zboruri din Uniunea Europeană, la această oră, au o alternativă cu trenul printr-o calătorie a cărei durată este mai mică de șase ore. Dacă acele zboruri ar ajunge să fie interzise, s-ar reflecta într-o scădere cu 3,5 milioane de tone a dioxidului de carbon în atmosferă, potrivit unei analize Greenpeace.

Organizația pentru protecția mediului speră la ”schimbarea radicală a modului în care călătorim”. Acest efort a fost clasificat ca necesar de către oficialii ONG-ului pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada preindustrială. În același context, s-a făcut apel la ”revitalizarea transportului feroviar”, descris în document ca fiind ”ruda săracă a politicilor publice europene”.

Luând ca referință viteza trenurilor din vest, mai ales a celor de mare viteză, se dorește eliminarea zborurilor pe distanțe de sub 1500 de kilometri, acestea reprezentând un sfert din emisiile aferente sectorului aerian european, notează ONG-ul.

”Emitem de 10 ori mai mult echivalent CO2 atunci când călătorim de la Paris la Amsterdam cu avionul decât cu trenul, în timp ce această călătorie se poate face în mai puţin de 3,3 ore cu trenul”, a notat Sarah Fayolle, manager de campanie în domeniul transporturilor la Greenpeace Franţa, citată într-un comunicat.

Ca idee, 51 dintre cele mai frecventate 150 de zboruri pe distanţe scurte din Uniunea Europeană (excluzând conexiunile insulare), respectiv 34% dintre acestea, au deja o alternativă feroviară cu durata mai mică de şase ore. Rutele cele mai frecventate din UE (Paris-Toulouse, Paris-Nisa şi Atena-Salonic) se numără printre aceasta. Dintre acestea, 21 de rute au o alternativă feroviară cu o durată chiar mai mică de 4 ore. Lista include trasee precum Amsterdam-Paris, Amsterdam-Frankfurt, Bruxelles-Frankfurt şi Paris-Frankfurt.

”Reducerea traficului aerian este esenţială pentru atingerea obiectivelor climatice ale Acordului de la Paris, iar desfiinţarea zborurilor pe distanţe scurte constituie un prim pas în acest sens”, a adăugat oficialul Greenpeace.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele