29 iul. 2021 | 07:20

Ai fi șocat cât de ușor este să avem drumuri fără accidente în România: soluția există deja, ce trebuie să facă autoritățile

ACTUALITATE
Ai fi șocat cât de ușor este să avem drumuri fără accidente în România: soluția există deja, ce trebuie să facă autoritățile

Străzile din România reprezintă o gaură neagră, o sursă aparent infinită de accidente și o loterie enormă în ceea ce privește atingere destinației în condiții bune. Din fericire, există o soluție. Ține doar de autorități să o și implementeze peste tot.

Pe străzile din România, mai ales pe timpul verii când oamenii aleargă spre destinații de vacanță, au loc incredibil de multe accidente. Doar weekendul trecut, într-un singur accident de pe DN2, pe raza județului Bacău, au existat 24 de victime dintre care 8 și-au pierdut viața.

Ca de fiecare dată, accidentul ar fi putut fi evitat. Soluția nu este însă una SF și nici nu implică investiții fabuloase, precum construcția de autostrăzi. Nu de alta, dar acestea din urmă nu vor exista pe parcursul vieții noastre. Asociația Pro Infrastructura a detaliat-o într-o postare pe Facebook.

Soluția să scăpăm de multe dintre accidentele din România

Soluția simplă şi ieftină de a separa sensurile şi a evita astfel de carnagii constă în separatoarele de sens. ”De ce nu este generalizată soluţia? Un posibil răspuns: scade viteza bizonilor (şi a celor cu girofar)”, afirmă reprezentanții Pro Infrastructură.

Conform postării pe care o poți parcurge integral mai jos, membrii asociației au atras atenția în repetate rânduri asupra situației de DN2, dar și de pe alte drumuri de 13 metri lățime. În cazul lor, există o soluție simplă și ieftină de a separa sensurile și a evita astfel de carnagii: 2+1 alternativ. Măsura a fost implementata parțial pe cei 10 km dintre Sinești și Movilița, cu rezultate excelente: zero decese în mai bine de doi ani.

„De ce nu este generalizată această soluție pe DN2?! Un posibil răspuns: scade viteza bizonilor (și a celor cu girofar), deși viteza medie în ansamblu crește! Solicităm CNAIR să spună cu nume și prenume cine a pus presiune pentru oprirea generalizării sistemului #2plus1alternativ pe DN2 și DN28. Cerem doamnei director Mariana Ioniță să ne spună care este prioritatea CNAIR: viteza celor puternici sau siguranța celor mulți?

Intrarea voluntară sau involuntară pe contrasens este o cauză principală a accidentelor grave din afara localităților. Cerem imperativ, pentru a suta oară, aplicarea sistemului 2+1 alternativ cu separarea sensurilor folosind parapet ușor (cablu elastic) pe toate drumurile de 13m lățime”, a transmis, miercuri, Asociaţia Pro Infrastructură.

Ideea de bază este să nu fie necesare investiții majore pentru a se rezolva o problemă gravă și, în mod autentic, nu este nevoie de ele. În schimb, asociația cere „o analiză serioasă” a rețelei de drumuri naționale pentru identificarea zonelor unde se pot separa sensurile fără costuri majore, cu segmente pentru depășire fără a intra pe contrasens.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele