Adevărul dureros de pe piața muncii: Avem mult prea puțini oameni care lucrează

Adevărul dureros de pe piața muncii: Avem mult prea puțini oameni care lucrează

Succesul înregistrat de o anumită țară în plan economic depinde de evoluția pieței muncii. Din nefericire, problemele economice ale României sunt justificate de numărul prea mic de lucrători, raportat la populația rezidentă.

Statisticile oficiale arată că piața muncii din România se află într-o situație dureroasă. Suntem printre statele care înregistrează cele mai reduse ponderi ale persoanelor care lucrează raportat la populația rezidentă din regiune.

La acest capitol, avem doar 44,4%, arată cea mai recentă analiză a pieței muncii realizată de Eurostat.

Media Uniunii Europene este de 46,8%, rezultată din 209.093 mii lucrători din 446.825 mii locuitori, la recalcularea datelor după Brexit. Prin urmare, ne situăm sub media europeană la acest indicator foarte important.

Această situație explică neajunsurile din țară

După cum știm, pentru ca o țară să își poată finanța eficient sistemele publice și pentru a oferi cetățenilor un nivel de trai cât mai ridicat, are nevoie de fonduri la bugetul de stat.

Aceste fonduri nu sunt altceva decât banii strânși de la populația muncitoare, activă în câmpul muncii, care plătește către stat taxe și impozite. De asemenea, banii provin și din taxele și impozitele angajatorilor.

Din moment ce nu avem un număr suficient de mare de salariați, bugetul și economia națională au de suferit. Așa se explică faptul că pensiile nu pot fi mărite, dar si situația foarte frecvent întâlnită la noi, în care statul nu are bani de investiții de strictă necesitate, cum ar fi spitalele, școlile sau infrastructura rutieră.

Mai bine decât România, în acest clasament, se situează chiar și Ungaria. Țara are, conform Eurostat, un procent de 48,3%, situându-se, deci, peste media europeana.

Totuși, Polonia înregistrează o performanță mai slabă decât noi, cu doar 43,1%. În aceeasi ordine de idei, Croația se află la coada clasamentului, înregistrând numai 41,6%. Important de menționat este că România a depășit deja Croația la PIB/locuitor ajustat la paritatea puterilor de cumpărare standard.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: