Adevărul despre spitale și medicină pe vremea lui Ceaușescu: puțin români știu aceste fapte cutremurătoare

Subiectul spitalelor românești e cât se poate de actual, indiferent de ce guvern vorbim sau de ce președinte. Cum era însă în vremea când multe dintre spitalele de acum erau nou-nouțe?

Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, sistemul de sănătate era gratuit. Statul era obligat prin lege să îi asigure cetățeanului său îngrijire medicală. În plus, tot statul era obligat să asigure costul consultațiilor la medici sau costul spitalizărilor, după fiecare caz în parte. Un alt detaliu neștiut de români era vaccinarea obligatorie pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Când existau epidemii de gripe sau alte boli, populația era vaccinată în masă, fără să aibă dreptul de a se opune deciziei venite de sus.

Pentru că era un regim comunist sever, tehnologia medicală și anumite vaccinuri au ajuns greu în România. În timp ce spitalele din țările vecine aveau sau implementau tehnologii de ultimă oră apărute pe piață în anii respectivi, la noi inovația întârzia să apară. Cu toate că în prezent spitalele noastre nu sunt renovate sau complet echipate cu tehnologii de ultimă generație, acestea se spune că arată mai bine acum decât pe vremea lui Ceaușescu.

Printre spitalele de pe vremea lui Ceaușescu se aflau și așa numitele „spitale de psihiatrie”. În realitate, erau centre de exterminare unde oamenii bolnavi erau uciși lent. Cine nu murea de o anumită boală aici, murea de foame. Pacienții nedoriți sau dizidenții de care regimul voia să scape erau închiși aici, fără șansă de a se salva. Pe scurt, unele spitale din România deveniseră o rețea de exterminare.

Ce trebuie să faci după ce fierbi cartofii pentru cel mai pufos piure pe care l-ai mâncat vreodată. Trucul simplu care face diferența

Cât usturoi se pune la piftie pentru un gust perfect. Secretul pe care nu-l știu multe gospodine

Bolnavii mintal erau adesea internați cu ocazia unor evenimente politice, cum ar fi vizitele unor demnitari comuniști în România. Mulți dintre ei erau bolnavi „cu dosar”, adică cu o patologie recunoscută. Printre ei se aflau și oameni care nu sufereau de nicio boală, dar Miliția și Securitatea îi considera o potențială problemă sau un pericol pentru sistem. Aceștia erau ținuți în ”spitale de psihiatrie” până la plecarea demnitarilor străini și nu primeau medicamente.

Unde puteau spera românii la medicină mai bună?

Conform istoricului Mădălin Hodor, singurul loc unde românii puteau avea parte de condiții bune, decente, era în spitalele destinate elitelor din perioada comunistă. Din București enumerăm două: Spitalul Elias și Spitalul Militar. În rest, spitalele din România aveau „zero medicamente, zero asistență medicală, mizerie, erau clădiri dărăpănate, cu tencuiala coșcovită, paturi de fier cu saltele rupte, pacienți care se încălzeau cu reșoul, ba chiar se mai întâmpla să se ia curentul în timpul unei operații. Sistemul de azi e rai pe lângă ce era înainte”.

Un alt fapt interesant din perioada comunismului este ordonarea dărâmării Spitalului Brâncovenesc, aflat în Piaţa Unirii, ridicat de Safta Brâncoveanu în 1840. Safta Brâncoveanu a donat 8 moşii pentru finanţarea spitalului şi a funcţionării lui. Acesta a fost apoi dărâmat la ordinul lui Ceaușescu ce avea nevoie de spațiu pentru a construi Casa Poporului și Centrul Civic.