Adevărul despre găurile negre din galaxia noastră: ce au descoperit cercetătorii

După cum au anunțat cercetătorii de la Universitatea din California Los Angeles, există noi dovezi care sugerează că Sgr A* – gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei noastre – ar putea avea un „prieten” sau o gaură neagră vecină care o orbitează. Iată ce s-a aflat despre găurile negre.

Dar mai întâi, să revenim la o teorie astrofizică mai amplă pentru a obține o imagine completă a acestei „prietenii” galactice.

Nu este nimic cert în legătură cu motivul pentru care majoritatea galaxiilor se învârt în jurul găurilor negre supermasive precum Sgr A*, a scris astrofizicianul UCLA Smadar Naoz. Teoria lui Noaz și a echipei este că o fac pentru că orbităm nu una, ci două găuri negre care ar putea fi în formațiuni similare cu sistemele stelare binare.

Găurile negre au „prieteni”

Conceptul predominant din spatele formării galaxiilor este la aproximativ o sută de milioane de ani în existența universului, când primele stele au început să moară. Moartea lor a creat și primele găuri negre, a căror atracție gravitațională a fost atât de densă, încât au devenit centrul „modernei” galaxii.

Ce este partajul voluntar pe care l-au făcut Marcel Ciolacu și soția lui. Mulți au crezut că cei doi au divorțat

Românii care nu vor mai plăti chirie la stat. Condiția pe care trebuie să o îndeplinească

Galaxiile au evoluat, a scris Naoz, ciocnindu-se și contopindu-se unele cu altele – iar acele coliziuni au dus la găuri negre supermasive, care sunt exponențial mai dense decât Soarele nostru.

Dar dacă, în loc să creeze doar o gaură neagră în jurul căreia s-au format galaxiile, aceste fuziuni intergalactice au dus la două – una supermasivă și una mai mică?

Naoz a scris că nu există nicio posibilitate în galaxia noastră să găzduiască o pereche de găuri negre supermasive în orbită, deoarece, în timp ce studiază o stea numită SO-2 care orbitează în jurul găurii negre din inima Căii Lactee la fiecare 16 ani, oamenii de știință care au studiat găurile negre supermasive de când existența lor a fost confirmată, acum mai bine de 20 de ani, ar fi găsit-o până acum.

„Dar asta nu înseamnă că o gaură neagră însoțitoare mai mică nu se poate ascunde în continuare acolo undeva”, au scris cercetătorii, adăugând că este posibil ca prietenul mai mic al lui Sgr A* „s-ar putea să nu modifice orbita SO-2 într-un mod pe care îl putem măsura cu ușurință”.

Deși este doar o teorie deocamdată, această perspectivă asupra formării galactice și a relației sale simbiotice cu aceste corpuri cerești gigantice care mănâncă atomi ar putea schimba regulile jocului atunci când vine vorba de modul în care studiem găurile negre, atât supermasive, cât și altele.