10 iun. 2020 | 15:53

Zeci de miliarde de lei, garantate de stat: ce s-a schimbat în programul IMM Invest

ACTUALITATE
Zeci de miliarde de lei, garantate de stat: ce s-a schimbat în programul IMM Invest

Guvernul a promis să pună umărul la revenirea economică după ce trece criza medicală, așa că a gândit programul IMM Invest. Acesta a fost, între timp, modificat, iar noile schimbări au fost promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a primit pe masa Administrației Prezidențiale schimbările pe care Parlamentul le-a adus la programul IMM Invest. S-a pornit cu un anumit plafon, dar Guvernul a decis să intervină și să mai schimbe din prevederi. Discuții s-au purtat inclusiv cu reprezentanții mediului de afaceri, care au venit cu propriile propuneri.

Astfel, noua formă a programului IMM Invest prevede un plafon dublu al garanțiilor oferite de stat la împrumuturi – de la 15 la 30 de miliarde de lei. Iar categoria beneficiarilor a fost extinsă, astfel încât să beneficieze și cei cu profesii liberale.

Creditele luate în baza acestui program sunt garantate în proporție de 80-90% de către stat.

O nouă formă a programului IMM Invest

De noua formă a programului nu beneficiază doar companiile, ci și categorii de profesi liberale, precum avocați, medici, farmaciști, consultanți sau notari. De asemenea, pot aplica pentru împrumut și companii mai mari, care au cifră de afaceri de până la 100 de milioane de euro și 500 de angajați.

Propuneri de modificare a programului au venit și de la PNL, dar și de la PSD, din opoziție. Dublarea plafonului, spre exemplu, a fost susținută de social-democrați, cei care nu sunt acum la putere și pot forța lucrurile de pe margine pentru capital electoral.  Pe de altă, nu mai pot obține finanțare prin IMM Invest instituțiile de tip IFN și altele din domeniu.

Vor beneficia, însă, “întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie” definite drept întreprinderi care “împreună cu întreprinderile pe care le controlează și întreprinderea/ întreprinderile care are/au controlul direct sau indirect asupra acesteia, are 250 de angajați sau mai mult, dar mai puțin de 500 de angajați și o cifră de afaceri anuală ce nu depășește 100 de milioane euro sau al cărei bilanț anual nu depășește 86 de milioane euro”.

Ordonanța inițială trimisă în Parlament limita anterior programul la firmele cu un număr mai mic de 250 de salariați și cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro/active totale care nu depășesc 43 milioane euro.

Cele mai recente date oficiale arătau că numărul de firme care s-au împrumutat a sărit de 3.000. Plafonul consumat până acum se apropie de 2,5 miliarde de lei.