În sfârșit: veste uimitoare pentru toți șoferii. Poți face asta și Poliția nu se ia de tine

În sfârșit: veste uimitoare pentru toți șoferii. Poți face asta și Poliția nu se ia de tine

Senatul a venit cu un proiect de lege care-i vizează pe toți șoferii din România, iar vestea e uimitoare. Iată în ce condiții poți circula cu ITP-ul expirat.

Toți șoferii din România trebuie să știe asta – Senatul a venit cu un proiect de lege care sigur va fi în sprijinul lor în anumite condiții. Senatorii au adoptat legea care prevede că poți circula cu mașina chiar dacă ți-a expirat ITP – adică Inspecția Tehnică Periodică.

Cum spuneam, există însă niște condiții clare.

De fapt, e vorba de o perioadă de doar 24 de ore și doar dacă, să zicem, vii cu mașina din străinătate. Legea urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Cum pot circula șoferii din România cu ITP-ul expirat

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat miercuri, 14 octombrie. E vorba de o propunere legislativă care prevede ca sancţiunile pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice (ITP) să opereze, pentru cei aflaţi în străinătate, la revenirea în ţară, după 24 de ore de la trecerea frontierei.

S-au înregistrat 88 de voturi „pentru” şi 37 „împotrivă”. Propunerea legislativă pentru completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Prin proiect se precizează clar că, la revenirea în ţară a vehiculelor înmatriculate în România aflate în afara ţării la momentul expirării termenului de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice, interdicţia de a circula pe drumurile publice şi aplicarea măsurilor sancţionatorii corespunzătoare să opereze după 24 de ore de trecerea frontierei. Este însă singura situația în care poți face ca șofer asta.

În celelalte situații, dacă ți-a expirat ITP-ul nu poți circula cu mașina. În multe cazuri, dacă ești prins, autoturismul se imobilizează chiar la locul în care s-a constatat fapta și primești o amendă usturătoare.  Dacă te oprește poliția și constată acest lucru, îți va reține certificatul de înmatriculare, dar și plăcuțele de înmatriculare. Amenda variază între 1305 și 2900 de lei.

Suspendarea certificatului de înmatriculare încetează la data la care prezinți la Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor sau la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor dovada efectuării ITP-ului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI