27 iul. 2020 | 08:39

Vaccinul care poate salva planeta de virus: când ar ajunge la populație

ACTUALITATE
Vaccinul care poate salva planeta de virus: când ar ajunge la populație

Din 27 iulie, un vaccin anti-coronavirus a intrat în ultima fază de testare. Și poate fi momentul pe care îl așteptam cu toții.

Soluția Moderna s-a arătat până acum ca fiind cea mai promițătoare. Acum aflăm că potențialul vaccin a intrat în a treia (ultima) fază de testare. Până acum, a creat anticorpi pentru toţi cei 45 de voluntari. Acum, testarea va fi pe 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 100 de micrograme, iar ceilalţi un placebo.

Încrederea în acest vaccin e mare. Statele Unite ale Americii au alocat suplimentar 472 de milioane de dolari. Inițial, au investit 483 de milioane. Sporirea finanţării este justificată, deoarece testul clinic din faza a treia e mult mai amplu decât a prevăzut iniţial.

Până acum, SUA au alocat circa 1,95 miliarde de dolari pentru a obţine 100 de milioane de doze dintr-un alt potenţial vaccin, dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech-Pfizer. De cealaltă parte, Marea Britanie a semnat un acord pentru achiziționarea a 90 de milioane de doze experimentale de vaccin împotriva coronavirusului aflat în etapa de dezvoltare.

Britanicii au spus că au obținut acces la un potențial vaccin dezvoltat de Pfizer și BioNTech, precum și un vaccin experimental aflat în faza de cercetare la Valneva. Totodată, Marea Britanie a semnat anterior un contract cu AstraZeneca pentru furnizarea a 100 de milioane de doze pentru vaccinul împotriva coronavirusului testat la Universitatea din Oxford. Este așteptată să anunțe ultimele rezultate pe 27 iulie, notează REL România.

Când ar ajunge potențialul vaccin la populație

Organizația Mondială a Sănătăți susține că prima utilizare a unui potențial vaccin nu va fi mai devreme de 2021. Sunt peste 20 de vaccinuri în faza de studii clinice. Astfel, riscul este mic să eşueze chiar toate. Cel puțin un vaccin pentru Covid-19 va fi gata la începutul anului viitor, iar distribuția sa în masa ar urma să se desfășoare la jumătatea lui 2021.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele