Urangutanul care a învățat să spele pe mâini, devenit viral: cum a fost posibil

Urangutanul care a învățat să spele pe mâini, devenit viral: cum a fost posibil

De-a lungul anilor am văzut multe animale care au fost dresate pentru a dobândi abilități umane, dar povestea urangutanului care a învățat să spele pe mâini este o premieră.

În perioada pandemiei de coronavirus, există două instrumente importante pe care le poți folosi pentru a micșora răspândirea bolii. Distanțarea socială care implică să stai cât mai mult în casă și spălatul pe mâini de mai multe ori pe zi, mai ales dacă ai ieșit din casă sau ai interacționat cu cineva.

Încercând să atragă atenția asupra importanței spălatului pe mâini și a modului în care ar trebui să îndeplinești această procedură, un clip cu un urangutan a devenit viral cu hashatagul #washyourhands (Spală-te pe mâini). Este important de reținut că acest clip a fost imortalizat în 2019, cu ceva timp înainte de începerea pandemiei. Chiar și așa, acest detaliu nu-l face cu nimic mai puțin relevant în acest vremuri dificile.

Numele urangutanului este Sandra și trăiește în Centrul pentru Maimuțe Mari din Wauchula, Florida. Clipul de mai sus a adunat câteva zeci de mii de vizualizări la scurt timp după ce a ajuns pe YouTube, transformând-o pe Sandra într-un fenomen cultural.

Spălatul pe mâini la urangutani este cu atât mai special cu cât nu-i aduce animalului un beneficiu evident. Nu-i facilitează procurarea hranei, de exemplu. Cu toate acestea, de mai multe ori pe zi, Sandra se spală pe mâini, după ce a petrecut foarte mult timp privindu-și supraveghetorii făcând asta la fiecare câteva ore.

Nu este foarte evident dacă înțelege că spălatul pe mâini previne transmiterea bolilor, dar acest detaliu este improbabil. Pentru ca viralul pe timp de pandemie să fie însă complet, urangutanul este foarte eficient și la distanțare socială, făcând tot posibilul să stea la distanță de angajații sanctuarului pentru maimuțe. Rămâne să vedem câți vor ține minte aceste reguli de bază pentru igienă și după încheierea pandemiei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI