Unde poți circula în București cu primele autobuze hibrid marca Mercedes

Unde poți circula în București cu primele autobuze hibrid marca Mercedes

În București au început să circule primele autobuze hibrid marca Mercedes. Numai că nu o să le găsești peste tot.

În Capitală poți circula deja cu primele autobuze hibrid, modele prietenoase cu mediul și achiziționate de Primăria Capitalei tocmai pentru a mai reduce din poluare. E vorba de câteva modele care vor fi introduse, într-o primă fază, pe două linii.

Acestea vor circula pe liniile 105 și 131, începând din luna iulie.

Autobuzele hibrid Mercedes, un prim pas pentru reducerea poluării din București

Potrivit STB, primul autobuz hibrid rulează deja, zilnic, prin Capitala României. Deocamdată, el are la bord doar șoferii care vor conduce aceste vehicule, potrivit sindicatului STB.

În luna iulie vor sosi 60 de autobuze de acest tip, iar restul, până la 130, vor ajunge în Autobaza Bujoreni până în toamna acestui an, mai anunță sursa citată. Primele trasee pe care vor circula noile vehicule de transport public vor fi liniile 131 și 105, începând din iulie.

În total, noile autobuze ar urma să circule pe nouă trasee, conform planurilor STB (foto jos). Autobuzele hibrid Mercedes au o capacitate de până la 100 de locuri (27 pe scaune şi 65 în picioare), au o lungime de 12,135 metri, lăţime de 2,55 metri, înălţime de 3,12 metri, laţimea uşii de acces de 1,25 metri şi o înălţime la urcare pentru toate uşile de 3,20 metri.

Vehiculul este dotat cu scaune tapițate și climatizare automată, cu funcții speciale destinate persoanelor cu dizabilități, este dotat cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informațiilor în timp real despre călătorie, pentru pasageri, precum și furnizarea unor date importante despre starea de funcționare a autobuzului, către Societatea de Transport București.

Autobuzele hibrid din București reprezintă unul dintre pașii făcuți de Primăria Capitalei pentru modernizarea parcului auto al STB.  Investiția s-a ridicat la câteva zeci de milioane de euro, anunța la acea vreme Primăria Capitalei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: