04 aug. 2020 | 14:31

Una dintre cele mai mari bănci a făcut anunțul. Zeci de mii de români vizați. Se întâmplă deja

BANI
Una dintre cele mai mari bănci a făcut anunțul. Zeci de mii de români vizați. Se întâmplă deja

Banca Română de Dezvoltare a venit cu un anunț important pentru România. În ciuda pierderilor înregistrate, BRD a venit și cu un beneficiu.

BRD susține că în perioada stării de urgență, dar și după, a amânat ratele a zeci de mii de români. Banca susține că a oferit flexibilitate în rambursarea creditelor pentru mai mult de 44.000 de clienți (atât în baza moratoriului BRD, cât și a celui legislativ).

În acest sens, capacitățile contact center-ului au fost sporite și a fost creată o pagină web dedicată.

Utilizarea canalelor digitale a fost încurajată prin oferirea accesului gratuit și tranzacții fără comision pe platformele MyBRD de mobil și internet banking, în perioada 15 martie – 15 iunie. Interacțiunea cu companiile a fost și mai digitalizată (semnătură electronică, aplicatii front-end pe internet) ca răspuns la contextul actual COVID-19.

Anunțul mai puțin vesel de la BRD

BRD Groupe Societe Generale a înregistrat un profit net de 415 milioane lei, în prima jumătate a anului (fata de 787 milioane RON în semestrul I 2019), influențat de costul riscului negativ ce încorporează perspectiva economică deteriorată, potrivit unui comunicat de presă al băncii.

Totodată, creditele nete ale grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing, s-au majorat cu 1,2% față de finalul lunii iunie 2019.

Evoluția creditelor retail (-0,4% în dinamică anuală) a fost determinată de scăderea creditelor de consum (-3,6% în dinamică anuală), cauzată de reducerea abruptă a volumului de credite nou acordate în perioada restricțiilor și de credite nete cvasi stabile în portofoliul BRD Finance (+0,4% an pe an), dar cu o tendință vizibilă de revenire începând cu luna mai, atingând în luna iulie un nivel similar celui anterior crizei.

Finanțarea companiilor a crescut cu 5,4% față de finalul lunii iunie 2019, evoluție susținută atât de creditele pentru IMM-uri (+7,2% în termeni anuali), cât și de cele acordate companiilor mari (+4,6% în termeni anuali).

Portofoliul de leasing a crescut cu 16,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind susținut de finanțarea vehiculelor comerciale și a echipamentelor pentru agricultură și industrie. BRD participă activ în programul IMM Invest.