Un Brexit fără acord, mai periculos pentru industria auto decât pandemia de coronavirus
Un nou raport din partea directorului financiar al BMW atrage atenția asupra consecințelor dezastruoase, din punct de vedere a economic, ale unui Brexit fără acord.
În ultimele șase luni, numeroase industrii au fost afectate de pandemia de coronavirus. Multe afaceri și-au închis porțile pentru totdeauna, în timp ce unii au ajuns să înregistreze pierderi financiare semnificative. În vârful piramidei, când vine vorba de scăderea vânzărilor, se află industria auto. Numărul celor care și-au cumpărat mașini noi a scăzut cu 50% față de aceeași perioadă a anului trecut și nici măcar nu contează brandul.
Ca lovitura să fie completă, un efect financiar la fel de dureros ar putea fi dat de un Brexit fără acord comercial. Conform primelor estimări, aproximativ 10-11 miliarde de euro va pierde industria auto, iar confirmarea pe marginea acestui subiect vine de Nicolas Peter. El este directorul financiar al BMW (Bayersiche Motoren Werke)
Aparent, oficialul a cheltuit peste zece milioane de euro anul acesta pentru a se pregăti pentru Brexit, a declarat Peter. „Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) estimează că ar putea costa furnizorii şi producătorii auto între 10 şi 11 miliarde de euro. Avem nevoie de un acord comercial post-Brexit. Şi, chiar şi atunci, trebuie să fie unitar. Avem un sistem de fabricaţie ‘just-in-time’ (exact la timp), astfel încât procesarea administrativă în vămi trebuie să fie eficientă”, a mai adăugat el.
Ca referință, variabilele sunt multe, iar beneficiile potențiale sunt semnificative. Cu toate acestea. este greu de spus dacă Marea Britanie va face eforturi pentru a ține pasul cu cerințele UE în privința emisiilor poluante. Abia atunci, producătorii auto au șansa de a oferi aceleași mașini în toate piețele europene.
BMW și-a menținut relevanța în piață în 2020 pentru că s-a axat destul de rapid pe vehicule hibride și electrice, iar acestea sunt la mare căutare. Dacă situația va rămâne sau nu roz depinde de oficialii de la Londra.
În timp ce oficialul de la BMW a emis un avertisment în ceea ce privește efectul Brexit, din Japonia au venit amenințări. Producătorii auto japonezi Toyota Motor şi Nissan Motor vor cere autorităţilor de la Londra să îi despăgubească, în cazul în care Guvernul britanic nu va ajunge la un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, potrivit unui articol publicat luni în cotidianul financiar Nikkei.
Conform aceleiași surse, producătorii auto se aşteaptă ca despăgubirile primite din partea autorităţilor britanice să acopere taxele vamale suplimentare de 10% ce vor fi impuse de UE pentru importurile de automobile ce provin din Marea Britanie, dacă aceasta va ieşi din Uniune fără un acord comercial post-Brexit. „Îi îndemnăm pe negociatorii din Marea Britanie şi UE să lucreze în comun pentru un Brexit ordonat şi echilibrat, care va continua să încurajeze schimburile comerciale reciproc avantajoase”, a informat Nissan.