Uber schimbă regulile: ce trebuie să facă șoferii și pasagerii din cauza crizei medicale
Până la descoperirea unui tratament sau vaccin care să elimine virusul, lumea va trebui să învețe să trăiască în societăți cu reguli schimbate. Uber a anunțat cum se vor desfășura cursele în perioada următoare.
Din cauza pandemiei de coronavirus, multe comportamente de consum au fost schimbate. Sunt aproximativ două luni de când România a intrat în izolare, iar autoritățile dau ca dată posibilă de ridicare a anumitor restricții 15 mai. Numai că nu înseamnă că distanțarea socială nu mai trebuie respectată și după acea dată.
Uber a anunțat noi reguli în acest context. Reguli care sunt valabile atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri.
Iar compania americană susține că va supraveghea situația și se va asigura că aceste noi reguli vor fi respectate.
Uber schimbă regulile: cum va supraveghea purtarea măștilor
Uber susține că purtarea măștilor de protecția va fi obligatorie în toate mașinile înscrise în cadrul serviciului și va folosi tehnologia pentru a se asigura că noile reguli sunt respectate. Purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie pentru cursele Uber, atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri, transmis reprezentanții companiei.
Deocamdată, însă, nu este clar când va fi impusă această regulă și care sunt țările în care va fi implementată. România, însă, se înscrie pe lista țărilor afectate de coronavirus, așadar ar fi de așteptat ca măsura să se aplice și la noi. Deocamdată, noua regulă e impusă doar în Statele unite.
Nu se știe nici cum va verifica Uber respectarea acestei reguli. Compania susține că va dezvolta o tehnologie prin care îi va supraveghea pe pasageri și pe șoferi, dar acest lucru ridică multe semne de întrebare.
Recunoașterea facială, spre exemplu, e o tehnologie controversată și a arătat până acum că nu este pregătită pentru a fi folosită fără supraveghere, creând multe confuzii, are o problemă în plus din cauza măștilor de protecție, care reduce numărul elementelor fiziologice pe baza cărora se face identificarea. Măștile de protecție ar putea fi o măsură menită să încurajeze clienții să folosească din nou Uber, companie ale căror curse s-au redus considerabil pe fondul pandemiei.