Uber se impune: orașul în care i s-a dat voie să activeze încă un an și jumătate
Uber e o companie de ridesharing ale cărei servicii au cam pus pe jar autoritățile de reglementare din cauza modelului nou de business. Până când autoritățile s-au decis dacă modelul e bun sau nu, licențele au fost suspendate în unele locuri.
Uber are multe bătălii în instanță. Pe unele le câștigă, pe altele nu. Uite, de exemplu, Londra – unde compania americană de ridehailing a ajuns să se războiască în instanță cu autoritățile, care au vrut suspendarea serviciilor. Pentru a activa acolo, Uber are nevoie de o licență, care nu i s-a acordat așa de ușor.
La începutul săptămânii, însă, lucrurile s-au rezolvat cumva, chiar dacă pe termen relativ scurt. Americanii au obținut acceptul instanței pentru continuarea serviciilor sale de transport în Londra, după ce un judecător a anulat interdicția impusă aplicaţiei de ride-hailing de către autoritatea de reglementare a transportului din capitala britanică.
Uber își poate continua activitatea în Londra
Instanța londineză a acordat companiei o nouă licenţă pe termen de 18 luni. Decizia vine după ce, anul trecut, autoritatea Transport for London a retras pentru a doua oară licenţa Uber, prima oară refuzând să reînnoiască licenţa din Londra a Uber în 2017.
Autoritățile vorbeau atunci despre „repetarea unor nereguli” care au pus pasagerii în pericol, după cum îți povesteam AICI. Potrivit autorităţii de reglementare, o deficienţă a sistemului Uber a permis ca şoferi neautorizaţi să îşi încarce fotografiile în conturile altor şoferi şi să transporte în mod fraudulos pasageri în cel puţin 14.000 de curse.
Judecătorul Tan Ikram, de la Curtea de Magistraţi din Westminster, a spus că are „suficientă încredere” că Uber „nu mai reprezintă un risc pentru siguranţa publică”. „În pofida deficienţelor lor istorice, consider că în prezent Uber poate deţine o licenţă de operator pentru anggajarea de vehicule private” în Londra, a afirmat Ikram în decizia sa.
Noua licenţă a Uber este valabilă pentru o perioadă de 18 luni şi este însoţită de mai multe condiţii convenite de Uber şi Transport for London.
Nu e singura speță cu care americanii s-au confruntat în instanță. Mulți dintre colaboratorii săi au cerut să fie tratați drept angajați și nu liber-profesioniști. Numai că modelul de business e altul, nu se consideră companie de transport, ci intermediar între clienți și șoferi. Din acest punct de vedere, americanii au avut mai mereu câștig de cauză în instanță.