26 feb. 2020 | 12:36

Trimiți și primești bani direct în aplicația de chat. Cum faci asta în România?

ACTUALITATE
Trimiți și primești bani direct în aplicația de chat. Cum faci asta în România?

Sistemul bancar clasic e amenințat de fintech-uri și alte companii din această zonă. Iar lucrurile se întâmplă mai repede decât ai crede.

Lucrurile se digitalizează mai repede decât ai crede, iar zona financiară este una extrem de dinamică. Pe lângă sistemul clasic bancare, pe care-l cunoști, au apărut tot felul de companii care intermediază plăți, te ajută să-ți organizezi banii și vor să te atragă cu comisioane extrem de mici sau chiar taxe zero.

Băncile se luptă să țină pasul și și-au digitalizat serviciile. Dar, așa cum spuneam, totul se întâmplă pe repede-înainte. Astfel de companii știu că, în acest moment, consumatorii trăiesc pe repede-înainte. Și vor să facă totul într-un mod cât mai ușor.

Comoditate e cuvântul de ordine, fie că vrei să cumperi online, să primești sau să trimiți bani. Mastercard și Rakuten Viber susțin că au soluția ideală.

Cum trimiți și primești bani în aplicația de chat în România

Mastercard are un parteneriat cu Rakuten Viber, înțelegere din care s-a născut Moneytou, un serviciu de plată peer-to-peer care e acum disponibil și-n România în aplicația Viber. Moneytou a fost lansat în Ungaria și Ucraina și a venit acum și-n România.

Serviciul folosește platforma Mastercard Send,  care permite transferuri de bani în timp real către orice card eligibil. Prin intermediul unei singure conexiuni, Mastercard Send îți permite să faci transferuri de bani, indiferent dacă ești persoană fizică sau firmă, oricum, oriunde și oricând doresc. Practic, totul se învârte, de fapt, în jurul aplicației Viber, un fel de WhatsApp care nu prea a prins în România.

Dacă ești utilizator Viber, iar contul tău e asociat unui număr de telefon, poți primi sau trimite bani între carduri de debit și carduri de credit, fără să mai introduci detaliile tranzacției sau să alimentezi un alt portofel electronic.

Cum funcționează Moneytou

Pe scurt, trebuie să introduci pur și simplu datele cardului în aplicație, prin accesarea serviciului Moneytou în secțiunea Gif+ din orice chat Viber, unde ai la dispoziție inclusiv opțiunea de înregistrare a mai multor carduri. O dată ce cardul a fost înregistrat, poți trimite și primi bani fără efort în timp ce transmiți mesaje prin intermediul aplicației.

Suma, susține creatorii acestui serviciu, e disponibilă în cont în câteva minute, la orice oră sau zi a săptămânii, chiar și seara sau în weekend.

„Rezultatele celui mai recent studiu derulat de Mastercard ne arată că serviciile de transfer P2P sunt din ce în ce mai îmbrățișate de consumatori, numărul utilizatorilor crescând în ultimii ani cu aproape 10%. De asemenea, aproximativ 75% dintre români folosesc zilnic aplicațiile de mesagerie. Așadar, noua soluție lansată în parteneriat cu Rakuten Viber vine în întâmpinarea dorințelor consumatorilor, oferindu-le, datorită tehnologiei Mastercard Send, securitatea și rapiditatea de care au nevoie atunci când efectuează transferuri de bani. Acest parteneriat este un alt exemplu al modului în care, alături de colaboratorii noștri, dăm naștere unor noi soluții inovatoare pentru consumatori, care permit trimiterea și primirea banilor oriunde, oricând și oricum doresc”, spune Gabriel Ghiță, vicepreședinte Business Development Mastercard.

Reprezentanții Mastercard te informează, însă, că timpii efectivi de înregistrare pentru tranzacțiile aprobate depind de instituția financiară primitoar, adică banca la care are deschis contul cel căruia îi trimiți bani. E valabil, de asemenea, și pentru tine atunci când primești bani.