Toate spitalele din București vor găzdui bolnavi de Covid, conform DSP: ce trebuie să știi
Situația cazurilor de coronavirus din București a devenit foarte gravă în ultimele zile, iar oficialii DSP din capitală au venit cu un avertisment important.
În timp ce zvonurile referitoare la izolarea Capitalei s-au întețit în ultimele zile, autoritățile nu mai știu ce să facă pentru coborî numărul infecțiilor. În teorie, când se va ajunge la 3.0 cazuri la mia de locuitori, se vor impune noi restricții în București, iar la ora actuală discutăm de 2,69 la o mie de locuitori.
Până atunci însă, DSP București a atras atenția faptului că este inevitabil ca orice spital din Capitală să ajungă să găzduiască bolnavi de coronavirus, iar asta nu este opțional. Într-un nou comunicat al Direcției de Sănătate Publică se detaliază faptul că administrația spitalelor, în viitorul foarte apropiat, trebuie să creeze ”circuite pentru internarea pacienților Covid-19 pozitivi”.
Motivarea acestei decizii radicale a fost una cât se poate de simplă și este o consecință a faptului că, în momentul de față, există un ”un număr insuficient de paturi dedicate pacienților pozitivi cu virusul SARS-CoV-2” în spitalele dedicate în prezent bolnavilor de Covid.
„Urmarea situației epidemiologice existente create de evoluția pandemiei Covid-19 și a numărului insuficient de paturi dedicate pacienților pozitivi cu virusul SARS-CoV-2 din cadrul unităților sanitare din faza I, faza II și suport Covid-19, vă solicităm să întreprindeți cu celeritate demersurile necesare pentru reorganizarea unităților sanitare cu paturi aflate în subordinea dumneavoastră în vederea creării unor circuite pentru internarea pacienților Covid-19 pozitiv, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare”, se arată în nota datată 14 octombrie, adresată către „toate spitalele din municipiul București” și semnată de conducerea DSP București.
Dincolo de lipsa paturilor DSP București atrage atenția asupra numărului de cazuri în continuă creștere, citând „necesitatea stringentă a măririi capacității de tratament Covid-19 în contextul măririi progresive a ratei de incidență cumulată la 14 zile, care la data de 13.10.2020 este 2,69 la mia de locuitori”.
Ca referință, miercuri coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, a fost în Capitală de 2,82. Cu o zi înainte indicele de infectare fusese de 2,69. Ieri au fost înregistrate 669 de cazuri noi în București.