29 sept. 2020 | 10:30

Teste ieftine de coronavirus, confirmate de OMS: cine beneficiază de ele, la doar 20 de lei

ACTUALITATE
Teste ieftine de coronavirus, confirmate de OMS: cine beneficiază de ele, la doar 20 de lei

Testele de coronavirus în România reprezintă un lux. Prețul variază între 320 și 400 lei, iar mulți oameni au fost nevoiți să și le facă de mai multe ori. OMS are o soluție.

În mod normal, testele de coronavirus sunt gratuite. Din păcate, pentru a beneficia de un astfel de test, trebuie să prezinți simptome sau să te fi aflat într-un set de circumstanțe în care era foarte probabil să te fi îmbolnăvit. Doar atunci, DSP facilitează testarea. În orice al moment, recomandă izolarea și ține de tine să-ți faci sau nu un test pentru a dormi liniștit. Din păcate, cei mai mulți nu și le permit.

Un număr de aproximativ 120 de milioane de teste rapide de diagnosticare au fost confirmate de OMS la prețul de doar 5 dolari sau 20 de lei. Acestea vor ajunge în țările cu venituri mici sau medii, conform unui comunicat din partea Organizației Mondiale a Sănătății, preluat de Reuters.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că producătorii Abbott ABT.N şi SD Biosensor au ajuns la un acord cu Fundaţia Bill & Melinda Gates să „pună dispoziţia peste 120 de milioane de teste rapide Covid-19, uşor de utilizat şi uşor de folosit într-o perioadă de şase luni”.

Oficialul OMS estimează prețul noilor teste la aproximativ 5 dolari per test, dar se așteaptă ca, în viitor, acestea să devină semnificativ mai ieftine. „Acest lucru va permite extinderea testelor, în special în zonele greu accesibile, care nu au facilităţi de laborator sau suficient personal medical calificat pentru a efectua teste”, a spus Tedros.

În ceea ce privește valoarea de adevăr a statisticilor legate de coronavirus, un alt oficial OMS a atras atenția asupra faptului că decesele sunt subestimate. În opinia sa, realitatea este mai gravă decât ce vedem la știri. „Cifrele raportate în prezent reprezintă probabil o subestimare a acelor indivizi care au contractat Covid-19 sau au murit ca urmare a acestuia. Vă pot asigura că numerele actuale sunt probabil o subestimare a adevăratului bilanţ al Covid-19”, a spus dr. Mike Ryan, expert de rang înalt în cadrul organizației.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele