Orașul viitorului, concentrat pe pietoni, în care sigur ți-ai dori să locuiești
Gigantul Tencent are planuri să construiască orașul viitorului în care mașinile aproape că nu există și pietonii se pot desfășura în voie.
Orașul va avea dimensiunea orașului-stat Monaco și va fi construit în metropola chineză Shenzen. Cunoscut sub numele de Net City, orașul va avea, în total, două milioane de metri pătrați și va pune pe primul loc pietonii. Multiplele spații verzi și mașinile care se conduc singure vor fi și ele pe lista de caracteristici pe care orașul le va avea.
În total, orașul viitorului al Tencent va putea găzdui aproximativ 80.000 de locuitori. De fapt, acesta va servi, în primul rând compania, conglomeratul din spatele WeChat, dar și serviciului extrem de popular de mesagerie din China, QQ. Net City nu va avea doar spații de locuit și birouri, ci va fi un oraș în adevăratul sens al cuvântului. Va avea magazine, școli și alte instituții publice, iar legătura cu Shenzenul se va face prin poduri, cu feribotul sau prin sistemul de metrou al orașului.
Firma americană din spatele planului, NBBJ, speră să ajungă să existe și locuri de divertisment precum parcuri sau promenada de pe malul apei, care să atragă vizitatori din alte părți ale orașului.
„Scopul nostru principal a fost să oferim un loc în care inovația să poată înflori cu adevărat”, a explicat Jonathan Ward, un designer partener al NBBJ. „Pentru a face asta, am încercat să minimizăm cât mai mult impactul mașinilor”, mai menționează acesta.
Orașul viitorului construit de Toyota
Tencent nu este singura companie care își construiește propriul oraș modern. Toyota are planuri similare cu Woven City, construit în Japonia. Aici, locuitorii vor locui printre tehnologiile dezvoltate de companie, precum vehicule autonome, produse de mobilitate, proiecte din domeniul roboticii, sau chiar elemente din zona smart home.
Mai concret, Toyota construiește orașul viitorului, în primul rând, pentru a testa tehnologiile la care lucrează. Va avea o populație de 2.000 de locuitori, printre care se vor număra și angajați ai companiei, alături de familiile lor. Aceștia se vor deplasa pe trei categorii de drumuri, specifice pentru fiecare tip de utilizator. Unul va fi destinat doar vehiculelor foarte rapide, altul va fi folosit de persoanele cu vehicule mobile precum biciclete și trotinete electrice, iar cel de-al treilea tip va fi folosit doar de pietoni. În viziunea Toyota, aceste tipuri de străzi vor crea o rețea organică pentru a accelera testarea autonomiei.