Sursa pandemiei, un mister: OMS a lansat o nouă investigație, dincolo de Wuhan
Încă de la începutul pandemiei, oamenii de știință au fost convinși că virusul provine din Wuhan, un oraș din China. O nouă investigație a OMS pune sub semnul întrebării această premisă.
Conform declarațiilor oficiale ale unui membru de rang înalt din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, tot ce am aflat în ultimele luni despre Wuhan s-ar putea să fie eronat. Cu alte cuvinte, există o șansă mare ca localitatea cu pricina să nu reprezinte punctul de origine al noului coronavirus.
Această afirmație a fost făcută de Mike Ryan, în contextul declanșării unei investigații complexe pentru a depista cu precizie speciile de animale care au transmis primele noul coronavirus Covid-19 la oameni, conform agenției de presă DPA, citată de Agerpres.
„Faptul că semnalul de alarmă s-a declanşat acolo nu înseamnă neapărat că acela este locul în care boala a trecut de la animale la oameni”, a declarat Mike Ryan, directorul departamentului de urgenţe din cadrul OMS, într-o conferinţă de presă organizată în format virtual la Geneva.
Pentru facilitarea noii analize, oficiali din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății vor colabora cu autoritățile chineze pentru a forma o echipă internațională de experți. Aceștia se vor deplasa la Wuhan pentru a identifica lanțul de infecții, pornin de la primele cazuri depistate de Covid-19, cele care au apărut la finele anului trecut. Ca referință, epidemia de coronavirus a fost descoperită în urma unei analize mai atente a sistemului local de supraveghere a cazurilor de pneumonie.
Motivul din spatele acestui efort de cercetare este cât se poate de simplu. Deşi cercetătorii chinezi au realizat deja studii asupra cazurilor iniţiale şi a pieţei de produse marine din Wuhan pentru a găsi sursa de infectare de origine animală, „există anumite goluri în peisajul epidemiologic”, a precizat Mike Ryan. „Este nevoie de un studiu epidemiologic retrospectiv şi mult mai amplu” pentru a cerceta legăturile dintre primele cazuri de Covid-19 la oameni, a concluzionat acelaşi director de la OMS.
Acest comunicat vine după ce, vineri, experţii dintr-un grup internaţional care consiliază OMS în domeniul pandemiei de Covid-19 au anunţat că agenţia pentru sănătate din cadrul ONU ar trebui să accelereze cercetările ce vizează descoperirea sursei de origine animală aflate la baza apariţiei noului coronavirus.