Dacia Duster 3, supriza pregătită de Renault pentru români
Dacia Duster s-a dovedit un pariu câștigători pentru francezii de la Renault. În aceste condiții, se pregătește lansarea unor noi modele.
2019 a fost un an bun pentru Dacia. Constructorul autohton a vândut peste 736.000 de unități pe toate piețele din lume. Practic, la nivelul Uniunii Europene + țările Asociației de Liber Schimb, Dacia s-a situat pe un confortabil loc 13 în topul celor mai vândute mărci.
Responsabile de acest succes au fost, evident, modelele Logan, Sandero și Duster. Un real succes a fost întregistrat, însă, de Dacia Duster, care şi-a menţinut poziţia de lider detaşat în segmentul SUV.
Au fost vândute 12.795 unităţi vândute, din care 70% în configuraţie 4×4. De altfel, reprezetanții Renault recunosc faptul că modelul Dacia este al doilea cel mai bine vândut model din categoria sa. Este evident, așadar, că povestea Duster va continua.
Când apare Dacia Duster 3
Reprezentanții Renault vin cu o surpriză legată de generația Duster. O variantă a Duster 2, facelift, va apărea în următorii doi ani, susține Laurens van den Acker, omul care se ocupă de departamentul design la Renault. El a declarat pentru ZF că inginerii lucrează deja la această versiune.
Dar surprizele nu se opresc aici. Pentru că și a treia generație de SUV-uri Duster a intrat în lucru. Modelul ar putea fi lansat peste șase ani, în 2026. Ar fi de așteptat, așadar, ca acel model să fie adaptat celor mai noi tehnologii. Posibil să nu vină cu motor clasic – pe benzină sau motorină. Poate fi electric 100% sau poate fi hibrid.
Constructorul francez așteaptă, în această perioadă, să vadă și cum se va vinde recent anunțata Dacia Spring, primul model electric al producătorului autohton.
„Deja am început să lucrăm la Duster 3. Duster 2 este un succes extraordinar pentru noi. Dar nu suntem singuri pe piaţă, iar concurenţa ne face să evoluăm şi vom face asta cu următoarea generaţie“, a explicat Laurens van den Acker.
Primul SUV Dacia, o poveste de succes
Primul Duster a fost lansat în 2010 și s-a impus extrem de bine pe piață. A fost la acea vreme și este și acum un model extrem de accesibil, iar Renault a prevăzut direcția în care se va duce piața. Astăzi, segmentul a crescut puternic și toți marii producători și-au dat seama că există cerere pentru modele SUV și crossover. Așa a intrat și Ford în joc – cu modelele Puma și EcoSport.
Reprezentanții Renault susțin că, anul trecut, Duster a fost pe primul loc în primele trei trimestre și a fost detronat abia în ultimele trei luni ale lui 2019 de Renault Captur. Modelul Duster a atins cel de-al patrulea an consecutiv de creştere şi a depăşit inclusiv modelul T-Roc de la Volkswagen.
E lesne de înțeles, așadar, de ce povestea acestui model de succes va fi dusă mai departe.
În ultimul deceniu, Dacia a produs în România 1,8 milioane de mașini. Valoarea lor se ridică la 27 de miliarde de euro, valoare calculată la un preț mediu de 15.000 de euro.