25 mai 2020 | 18:18

Studiul care-ți arată cât de rău îți pot face izolarea și carantina

ACTUALITATE
Studiul care-ți arată cât de rău îți pot face izolarea și carantina

A fost o perioadă de mai bine de două luni în care autoritățile au impus măsuri fără precedent în istoria modernă. Acest lucru și-a spus cuvântul asupra sănătății mentale a cetățenilor care au stat în casă săptămâni întregi și au evitat deplasările.

Pe toata perioada în care a fost impusă starea de urgență, inclusiv în România, cetățenii au fost sfătuiți să stea acasă. Nu au fost permise deplasările fără motiv, iar cele aproape trei luni de izolare și carantină și-au spus cuvântul. În magazinele digitale există aplicații care monitorizează sănătatea mentală, dar care-ți asigură și anumite servicii de telemedicină.

Iar interesul pentru astfel de aplicații a crescut puternic.

În Statele Unite, de exemplu, 4 milioane de oameni au descărcat pentru prima dată una dintre cele mai folosite 20 de aplicații de acest fel la nivel mondial. E o creștere cu aproape 30% față de luna ianuarie. Iar asta arată că pandemia și-ar putea lăsa amprenata

Izolarea și carantina au facilitat descărcarea de aplicații de sănătate mentală

Printre aplicațiile populare de pe acest segment se numără Talkspace și BetterHelp, care s-au confruntat cu valuri de utilizatori noi. Chiar dacă aceste aplicații, care oferă și servicii de telemedicină, au fost acuzate că nu respectă dreptul la viață privată și ar putea facilita scurgerea de date sensibile, ele n-au dus lipsă de noi utilizători.

S-a întâmplat exact opusul.

Datele oficiale ale ONU arată că, la nivel mondial, 264 de milioane de oameni suferă de depresie. Iar izolarea și carantina n-au făcut decât să amplifice aceste simptome pentru multe persoane. În aprilie, jumătate dintre americanii chestionați susțineau că pandemia a avut efecte negative asupra sănătății lor mentale. Așa că au apelat la soluțiile digitale, cum ar fi aplicațiile care le monitorizează starea de spirit sau care vin la pachet cu multe programe de relaxare și meditație.

Magazinele digitale găzduiesc nu mai puțin de 20.000 de astfel de aplicații care monitorizează sănătatea mentală. Aplicația Calm, de exemplu, una dintre cele mai cunoscute e evaluată la 1 miliard de dolari. În primul trimestru, companiile care dețin astfel de aplicații au înregistrat o creștere totală record de 576 de milioane de dolari – cu 60% mai mult decât trimestrul anterior.

Și totul a fost influențat de pandemia de coronavirus.