Soluția găsită de acest oraș pentru a-i aduce pe oameni mai aproape unii de alții în pandemie
Pe perioada pandemiei de coronavirus, multă lume stă în izolare, iar distanțarea socială e cel mai important sfat ce trebuie respectat. Un oraș din Europa, însă, a găsit soluția prin care să-i aducă pe oameni mai aproape unul de altul.
În aceste zile, multe țări europene caută să reintre în normal și să ridice din restricțiile impuse în ultimele aproximativ două luni. Printre cele mai afectate se numără Spania, Italia și Franța, care au înregistrat multe decese și cazuri de infectare.
În ultima perioadă, însă, curba a început să meargă în jos, semn că situația s-a mai îmbunătățit. E motivul pentru care aceste țări încep să ridice treptat restricțiile. Numai că nimic nu se face peste noapte și oamenii sunt sfătuiți, în continuare, să respecte distanțarea socială.
Pentru a veni în sprijinul celor care stau în casă izolați de săptămâni bune, primarul din Madrid a găsit o soluție. Cinematografe în aer liber – adică ecrane gigant care sunt mutate în didverse cartiere, astfel încât oamenii să poată privi împreună, din propriile balcoane, filme.
Cinematograful mobil, soluția prin care oamenii din Madrid sunt aduși mai aproape unii de alții
Autoritățile din Madrid au dat curs unei idei care aparține primarului orașului și au început să pună ecrane mobile prin cartiere. Pe aceste ecrane, puse în pieţe şi în diferite zone ale oraşului, oamenii pot urmări filme din propriile balcoane.
Pe ecranele uriaşe rulează filme care pot fi văzute de la balcoanele locuinţelor, fără ca oamenii să părăsească reşedinţele. După proiecţie, ecranele sunt mutate în alte zone ale oraşului, astfel încât să se poată bucura de cinematograful în aer liber cât mai multe persoane.
„Să ducem filmele şi cinematograful pe străzi, ca toată lumea să se poată bucura“, a spus Begoña Villacís, primăriţa Madridului, citat de BBC.
Spania se numără printre țările grav afectate de pandemia de coronavirus, dar bilanțul e în scădere în această perioadă, așa că-și permite să mai ridice din măsurile impuse în ultimele săptămâni. În continuare, însă, oamenii sunt sfătuiți să stea în case și să nu iasă decât dacă au motive justificate.
Premierul Pedro Sanchez spune că planul de ieşire din izolare va avea patru faze ce vor dura între şase şi opt săptămâni.